Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu s-au îmbrâncit cu jandarmii și au rupt, luni, cordonul de siguranță, forțând intrarea în Catedrala Reîntregirii.
Inițial, potrivit celor discutate de către organizatorii adunării de la Alba Iulia pentru Călin Georgescu, ar fi urmat să intre în Catedrala Reîntregirii doar fostul candidat, însoțit de câteva persoane.
Însă, la intrarea în curtea Ansamblului Catedralei Reîntregirii, susținătorii lui Georgescu au forțat cordonul de jandarmi, intrând în număr mare în lăcașul de cult, unde, unii dintre ei, au scandat 'Călin Georgescu este președinte!', 'Călin, te iubim!'.
Aici, Georgescu a primit flori din partea unor persoane venite special la Alba Iulia pentru a se întâlni cu fostul candidat la prezidențiale, după cum au afirmat, și el s-a fotografiat cu acestea în imediata apropiere a altarului. Ulterior, Georgescu a mai făcut poze cu susținători de-ai săi în curtea Catedralei, părăsind apoi zona.
Acesta a fost întâmpinat de două femei în costume naționale, cu pâine și sare, și și-a făcut cu greu drum prin mulțimea care îl aștepta la Monumentul Unirii de pe Platoul Romanilor.
Susținătorii lui au scandat 'Călin Georgescu este președinte!', 'Uniți, cu toți, să scăpăm de hoți!', 'Călin, te iubim!', 'Uniți, luptăm, țara apărăm!'. A existat și un alt incident, imediat după ce fostul candidat la prezidențiale a coborât din mașină, cu un bărbat care i-a strigat 'Marș la Moscova!'. Acesta a fost rapid înconjurat de mai multe persoane, care au încercat să îi ia din mâini pancarta pe care scria același mesaj.
Manifestarea a fost una autorizată.
Fostul candidat la prezidențiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea, în public, a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).