Antena 3 CNN Timp liber Neversea 2022. Ultimele pregătiri pentru cel mai mare festival de la Marea Neagră. Peste 260.000 de persoane sunt așteptate

Neversea 2022. Ultimele pregătiri pentru cel mai mare festival de la Marea Neagră. Peste 260.000 de persoane sunt așteptate

Neversea 2022. Mai sunt doar două zile pana la debutul celei de-a patra ediții a festivalului Neversea - cel mai mare festival desfășurat pe o plajă din Europa. Pregatirile au intrat în linie dreaptă, iar auoritățile și organizatorii anunță că va fi cel mai sigur loc public de la Malul Mării Negre.

Neversea 2022. Ultimele pregătiri pentru cel mai mare festival de la Marea Neagră. Peste 260.000 de persoane sunt așteptate
Sursa foto: Facebook/ Neversea
de Andreea Ştefan    |    05 Iul 2022   •   09:06

Neversea 2022. Anunțul vine în contextul în care la ultimul festival desfășurat în capitală, un tânăr a murit din cauza consumului de droguri. In cele 4 zile, 150 de artiști vor urca pe cele 5 scene special amenajate.

Festivalul Neversea 2022 își va deschide porțile joi seara. Producția festivalului este una impresionantă și în acest an, de la decoruri și arhitectură, la personaje, animatori și dansatori, artiști și fani din întreaga lume.

Vor fi 5 scene de muzică și diverse activități pe o suprafață întinsă de 100.000 de metri pătrați.

”Este ediția cu cel mai mare numar de participanți. Avem 260.000 de persoane care vor fi pe parcursul celor patru zile. Scena principală va fi spectaculoasă”, spune Bogdan Rădulescu, organizator.

Neversea 2022. Ce artiști vor urca pe scenă

Printre artiștii care vor urca anul acesta pe scenă se numără: Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike.

Numărul este foarte mare și este explicabil prin faptul că celor care și-au cumpărat acum bilete li se adaugă și cei care le au din 2020, în primul an de pandemie când festivalul nu s-a mai ținut.

Pregătirile sunt în toi, de la municipalitate până la poliție care adună forțele anti-tero și agenții anti-drog pentru festival.

”Vom acordă o atenție deosebită deținerii și consumului de substanțe interzise. În dispozitivul constituit vor face parte mai mulți câini special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise”, a declarat Liviu Lazăr, IPJ Constanța.

Peste 10.000 de oameni au lucrat la foc continuu în ultimele două săptămâni pentru a pune la punct toate detaliile.

Acestora li s-au alăturat peste 500 de voluntari.

×
Subiecte în articol: Neversea 2022
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close