Antena 3 CNN Timp liber Turism Cât costă cazarea la hotelurile și pensiunile de 4 stele din Băile Felix, pentru minivacanța de Rusalii. Ofertele pentru "Revelionul de vară"

Cât costă cazarea la hotelurile și pensiunile de 4 stele din Băile Felix, pentru minivacanța de Rusalii. Ofertele pentru "Revelionul de vară"

Cei mai mulți români aleg să petreacă Sărbătoarea Rusaliilor în țară, în ciuda faptului că majoritatea vor avea liber aproape o săptămână, Rusaliile fiind în prelungirea zilei de 1 iunie. Adică, o minivacanță de 5 zile.

Cât costă cazarea la hotelurile și pensiunile de 4 stele din Băile Felix, pentru minivacanța de Rusalii. Ofertele pentru "Revelionul de vară"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    Georgiana Botez    |    03 Mai 2023   •   16:29

Cu tarife majorate fata de anul trecut, hotelierii nu se plâng de lipsa rezervărilor. Din contra, multe dintre hotelurile și pensiunile din țara noastră vor fi arhipline la început iunie.

În stațiunea balneară Băile Felix, de Rusalii sunt mult mai multe cereri față de anul trecut, chiar dacă prețurile au crescut cu aproape 10%. Hotelierii spun că în acest an Rusaliile sunt ca "Revelionul de vară". 

Dumitru Fechete, directorul unui complex balnear, spune că gradul de rezervare este de 98%. Hotelul va fi plin, tarifele sunt încă de extrasezon, dat fiind că sezonul începe pe 15 iunie. Va fi un fel de revelion, cu așa multe zile libere și așa multi turiști, spune acesta.

Citește și: Zile libere legale în 2023. Când vor pica următoarele minivacanțe pentru elevi și bugetari

Astfel, la un hotel de 4 stele din Băile Felix, pachetul de Rusalii costă 1100 de lei pentru o persoană. Cu acest buget cumpăraţi 4 nopţi de cazare, cu toate mesele incluse, cină festivă cu program artistic duminică seara şi acces gratuit la toate piscinele și la centrul SPA al hotelului. 

La o pensiune de 4 stele, cu o panoramă deosebită spre pădurile din stațiune, tarifele pornesc de la 225 lei de persoană pe noapte, preţ care include cazare și 2 mese pe zi. De altfel, închirierea unei vile întregi scade şi preţul cazării per total, astfel că o cameră dublă poate costa mult mai puțin.

Patronatele din turism anunță că s-au vândut cu 30% mai multe vacanțe de Rusalii față de anul trecut.

Și destinațiile din străinătate au avut succes în cazul românilor. Pentru Egipt cu greu mai pot fi găsite locuri la avion pentru început de iunie. De asemenea , Turcia, Bulgaria și Grecia rămân în topul preferințelor, când vine vorba despre o escapadă la început de vară.

×
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close