Antena 3 Timp liber Turism Litoralul românesc s-ar putea redeschide pe 15 iunie

Litoralul românesc s-ar putea redeschide pe 15 iunie

de S.T.    |    28 Mai 2020   •   13:14
Litoralul românesc s-ar putea redeschide pe 15 iunie
Sursa foto: Pixabay.com

Sezonul turistic pe litoral s-ar putea deschide în 15 iunie.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, spune că terasele se vor deschide începând cu data de 1 iunie.

„Dacă vorbim de deschiderea turismului de pe data de 15 iunie pot să spun și eu ceea ce a spus și ministrul Sănătății: că ne gândim din ce în ce mai serios să dăm drumul la sezonul turistic pe data de 15 iunie pe litoralul românesc, pentru că observăm că cel puțin până acum vorbim de o pantă descrescătoare a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, iar începând cu data de 1 iunie vom deschide așa cum am promis terasele, urmând ca probabil până mâine să publicăm un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătății cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii teraselor”.

„Dacă va fi nevoie să deschidem și restaurantele hotelurilor, o vom face cu anumite reguli, ca să nu stârnim cumva o creștere a îmbolnăvirilor.

Cred că vom găsi cele mai bune soluții(...).

Sunt optimist și cred că va urma o curbă descrescătoare ca să putem permite să relaxăm și mai mult măsurile de siguranță”, a mai declarat Virgil Popescu.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close