Antena 3 CNN Timp liber Turism Toate participările României la târgurile internaționale de turism vor fi suspendate, după scandalul standului rușinos de la New York

Toate participările României la târgurile internaționale de turism vor fi suspendate, după scandalul standului rușinos de la New York

Toate participările României la târgurile internaționale vor fi suspendate temporar. Decizia a fost luată astăzi de ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu.

Toate participările României la târgurile internaționale de turism vor fi suspendate, după scandalul standului rușinos de la New York
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    19 Apr 2022   •   21:48

"Participarea la târgurile internaționale de turism, cu stand de țară, va fi regândită și asumată de Consiliul de Brand Turistic Național (CBTN) și de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT). Acțiunile de promovare a destinației România pe piețele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către CBTN și CCT", a anunțat ministrul Turismului.

Suplimentar, ministrul Cadariu a anunțat demararea unor anchete disciplinare în cadrul Direcției Generale Turism și suspendarea activității de participare la târgurile internaționale a persoanelor desemnate de către minister care au făcut parte din delegația aferentă acțiunii de promovare din New York, se arată într-un comunicat al ministerului.

Totodată, la comisia de disciplină vor fi chemați și atașații economici din Statele Unite ale Americii.

Cu privire la activitatea personalului din Consulatul General al României la New York, ministrul Cadariu a solicitat în scris către Ministerul Afacerilor Externe o analiză a conduitei profesionale, având în vedere că aceștia nu au semnalat cele constatate la standul României și au ales să promoveze o fotografie care să aducă prejudicii imaginii naționale.

Val de critici, după ce standul de turism al României la New York a ajuns viral pe internet, cu poze printate pe foi A4 și prinse pe o perdea neagră

Câteva fotografii cu obiective turistice, prinse pe o perdea neagră - așa a arătat standul de “promovare” a României la Târgul Internațional de Turism “The Travel & Adventure Show” din New York. Fotografia cu standul a fost postată pe pagina “Consulate General of Romania in New York” și utlerior ștearsă

E “Spațiul mult așteptat pentru a disemina informații exclusive, oferte de călătorie și programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva”, au transmis reprezentanții paginii “Consulate general of Romania in New York”. Reprezentanții României au beneficiat de sprijinul Consulatului General al României la New York și al Biroului de Promovare Comercială și Economică.

“Să vă fie rușine, vă comportați exact ca în anii 90. Inadmisibil să prezinți România în halul ăla!”, “Vă bateți joc pe banii noștri”, “Ați “reprezentat” România în bătaie de joc”, sunt doar câteva dintre mesaje lăsate de români, pe Facebook.

Participarea României la târgul de turism de la New York a costat aproape 8000 de dolari

Participarea României la târgul de turism de la New York a costat aproape 8000 de dolari, conform unui “drept la replică” transmis sub forma unui comunicat de presă de Ministerul Turismului. 

“Participarea la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022.

Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator”, a transmis ministerul.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close