Demisii, reconversii profesionale, epuizare, insomnii, stres, ne vedem copiii doar seara, eventual doar în week-end, dacă avem bunici pe aproape. Sunt elemente comune ale vieţii în vremurile noastre, precedate sau urmate cel mai adesea de o afecţiune numită epuizare profesională în română, burnout în accepţiunea cea mai comună.
Nu o prea recunoaştem, aici, deşi în străinătate există studii care arată că burnoutul este deja o criză în sănătatea publică. La noi, specialiştii consultă 12 ore pe zi şi tot nu e suficient, dar în statisticile oficiale nu se vede nimic.
Burnout-ul se simte fizic. Ca o gripă, uneori, cu dureri musculare. Ca o oboseală permanentă. Cu dureri de cap. Cu greţuri. Cu ameţeli. Cu epuizare. Cu lipsa poftei de mâncare. Cu senzaţia aceea că eşti un hamster prins într-o rotiţă care se învârteşte tot timpul şi nu te mai poţi opri, nimic nu ajunge până la final.
În prezent, în România “durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”, potrivit Codului Muncii. În realitate, numeroși angajați sunt în situația de a lucra peste acest nivel, iar cei care au muncit de acasă în pandemie sau continuă să o facă, sunt de două ori mai dispuși să depășească programul normal de lucru. Mai ales la început, când încerci să faci totul să fie bine, eşti plin de energie, îţi iei sarcini, apoi mai iei unele, apoi încă unele.
Ioana Silion, medic psihiatru: “Apare starea de alertă, în care sunt tot timpul preocupaţi de activitatea profesională. Sunt tot timpul preocupaţi de – nu ştiu – proiecte noi, îşi doresc să facă mai mult, apar insomniile, pentru că sunt tot timpul preocupaţi de activitatea lor profesională. Devin iritabili, irascibili, reactivi, intră în conflict cu superiorii, cu colegii.
Şi încet, încet, totul o ia la vale. Apare o stare de epuizare psihică, viaţa socială are de suferit, pentru că nu mai au timp să se vadă cu prietenii, viaţa de familie are de suferit, nu mai participă activ la viaţa celor dragi.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru: “Burnoutul nu este despre epuizare a travaliului, cât epuizarea compasiunii, epuizare morală, frică pentru siguranţa”.
Apoi devii din ce în ce mai sensibil.
Lucian Negoiţă, psihoterapeut: “Este ca un şarpe boa, care se încolăceşte în jurul tău şi nici nu-l simţi, fiindcă îţi şi place ceea ce faci. Dincolo de comportamentele adictive, cunoscute, pe care le ştim cu toţii, mulţi dintre noi putem să fim şi prea ataşaţi de ceea ce desfăşurăm ca activitate în profesiile noastre”.
Tema burnoutului e deja prezentă în interviurile de recrutare, care primesc cv-uri de la oameni care vor un job unde să se relaxeze.
Ioana Petrea, specialist HR şi Recrutare: “Fix aşa se şi exprimă în momentul în care interacţionează cu noi. Vor ceva care să le asigure cumva constanţă, să fie ceva linear, să aibă certitudinea unui salariu, poate task-uri nu cu o aşa mare responsabilitate şi pur şi simplu să se odihnească, asta este exprimarea”.
Ioana Silion, medic psihiatru: “Sunt oameni care duc stările astea pe picioare luni, ani unii dintre ei, fără să-şi dea seama. Sunt unele persoane care ar dormi tot timpul, numai ca să nu mai interacţioneze cu lumea reală. Vin la doctor în ultimă instanţă. La psihiatru”.
Când ajung la psihiatru, oamenii au deja toate analizele făcute, dosare întregi în care nu le-a ieşit nimic fizic, deşi ei simt durere, dureri. Somatizează. Nu mai reuşesc să finalizeze nimic. Şi ajung să fie consideraţi o problemă la serviciu.
Gabriel Diaconu, psihiatru: “Acelaşi pacient cu acelaşi nivel de funcţionare, dar care are în spate un alt diagnostic. Are aritmie cardiacă. E uşoară, are palpitaţii – nu este considerat un potenţial pericol”.
Şi omul devine din ce în ce mai ineficient.
Ioana Petrea: ”N-am postat un anunţ de recrutare cap-coadă în cursul zilei, dar eu toată ziua am stat pe laptop, am lucrat, n-am făcut shopping online”.
Soluţia, în aceste situaţii, este pe de o parte conştientizarea celui care suferă, pe de alta, cea a angajatorului. Cu cât ne dăm seama mai repede că se întâmplă ceva, cu atât mai repede putem lua măsuri. Oricât de banal ar părea, în cazul burnoutului prevenţia e cea mai bună variantă, nu rezolvarea ulterioară. Altfel, e nevoie de concediu medical, adesea prelungit şi în unele cazuri se ajunge şi la internări în spital.
