Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile ungare, nou gest pentru etnici maghiari din România

Autorităţile ungare, nou gest pentru etnici maghiari din România

Autorităţile ungare, nou gest pentru etnici maghiari din România
02 Aug 2015   •   22:24

Ungaria urmează să dubleze veniturile suplimentare pe care le oferă clerului din bisericile maghiare din Transilvania, Transcarpatia, Voievodina şi Slovacia, începând de anul viitor, a anunţat duminică secretarul de stat Miklos Soltesz la Radna, în România, relatează MTI.

Anvelopa va creşte de la 210 milioane forinţi (680.000 de euro) la 420 de milioane de forinţi, a declarat Soltesz cu ocazia reconsacrării bisericii catolice şi mănăstirii franciscane de la Radna, în judeţul Arad.

"Membrii clerului care servesc în diverse biserici (în străinătate) fac multe pentru păstrarea identităţii maghiare, pe lângă păstrarea credinţei, iar asta face parte din politica noastră naţională", a subliniat reprezentantul Guvernului de la Budapesta.

El a notat că, pe lângă veniturile suplimentare, statul ungar a contribuit cu peste 620 de milioane de forinţi (peste două milioane de euro) la conservarea şi renovarea bisericilor din Transilvania.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close