Antena 3 CNN Economic Companii Cathedral Plaza, vândută. Clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri grec

Cathedral Plaza, vândută. Clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri grec

Cathedral Plaza, vândută. Clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri grec
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    28 Feb 2013   •   14:54

Clădirea de birouri Cathedral Plaza a fost cumpărată de un om de afaceri grec, acelaşi care a cumpărat şi Tower Center din Pieţei Victoria.

Odată cu intrarea în posesie a controversatului turn de lângă Catedrala Sfântul Iosif, afaceristul grec a preluat şi litigiile cu Arhiepiscopia  Romano-Catolică Bucureşti. Cathedral Plaza se află de mai bine de zece ani în procese, după ce prelaţii catolici au cerut în mai multe rânduri demolarea clădirii. 

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas ar fi plătit 70 de milioane de euro pentru a intra în posesia clădirii de birouri din centrul Bucureştiului, pentru care există o hotărâre definitivă de demolare.

Conflictul privind construcţia imobilului a început în 2001, atunci când Biserica a cerut demolarea Cathedral Plaza pe motiv că autorizaţia de construire nu ar fi fost valabilă. În ciuda litigiilor, în 2011 investitorul a finalizat clădirea, a intabult-o şi a anunţat încă de atunci că e promisă spre vânzare.

Israelianul Eyal Ofer a cerut, la rândul său, în instanţă, despăgubiri în valoare de 25 milioane euro, pentru că nu a putut pune în funcţiune imobilul.

Potrivit deciziilor date de instanţe însă, Cathedral Plaza ar trebui demolată. Avocaţii companiei israeliene susţin însă că acest lucru nu se poate întâmpla pentru că proprietarul nu a luat parte la judecată. Totodată, primăria nu are competenţă pentru a începe procedurile de desfiinţare, mai susţin avocaţii.






×
Subiecte în articol: Cathedral Plaza
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close