Antena 3 CNN Economic Companii Furnizorii de carburanţi vor fi obligaţi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Preţurile ar putea creşte

Furnizorii de carburanţi vor fi obligaţi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Preţurile ar putea creşte

Furnizorii de carburanţi vor fi obligaţi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Preţurile ar putea creşte
Sursa foto: Foto: greatfuelsavingsnow.com
16 Feb 2011   •   14:02

Un proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Economiei prevede obligarea furnizorilor de carburanţi folosiţi în transporturi de a reduce treptat emisiile de gaze cu efect de seră prin creşterea ponderei de biocombustibili, informează Green Report.

Fiecare furnizor de combustibili îşi stabileşte propriul mix de carburanţi şi politica de preţ, dar, din cauză că preţul de achiziţie al bio-componentei este mult mai mare decât preţul hidrocarburilor, o consecinţă a acestei hotărâri ar putea fi creşterea preţului combustibililor la pompă.

Potrivit proiectului de lege, emisiile ar trebui reduse cu minimum 35% începând cu 1 ianuarie 2011, 50% începând cu 1 ianuarie 2017 şi minimum 60% începând cu 1 ianuarie 2018.

Legea presupune ca operatorii economici care introduc biocraburanţi pe piaţă vor fi obligaţi să prezinte Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri rapoarte anuale. Rapoartele vor oferi informaţii cu privire la măsurile luate de furnizori pentru reducerea emisiilor de gaze, protecţia solului, reabilitarea terenurilor degradate, precum şi măsuri de responsabilitate privind aspectele de durabilitate socială.

×
Subiecte în articol: pret carburanti benzina
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close