Antena 3 CNN Politică BP al Camerei Deputaţilor nu a fost convocat pentru noua cerere de arestare a lui Ion Ochi

BP al Camerei Deputaţilor nu a fost convocat pentru noua cerere de arestare a lui Ion Ochi

BP al Camerei Deputaţilor nu a fost convocat pentru noua cerere de arestare a lui Ion Ochi
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    23 Apr 2015   •   07:43

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu a fost convocat nici până acum pentru noua cerere de arestare venită de la DNA pe numele lui Ion Ochi. 

 
Acesta este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită şi abuz în serviciu. Faptele ar fi fost comise în vremea în care era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. 
 
Deputatul ar fi intervenit ca o anumită firmă să câştige lucrări din bani publici, gaura în buget depăşind 2,5 milioane de lei. 
 
În apărarea sa, Ion Ochi spune că în acelaşi dosar s-au mai făcut cercetări şi în 2012, când s-a dispus neînceperea urmăririi penale. 
 
Deputatul susţine că acum dosarul a fost redeschis cu aceleaşi fapte şi aceiaşi martori. 

DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, încă din 21 aprilie.

Citiţi şi Ce avere are deputatul Ion Ochi, acuzat de DNA de luare de mită şi abuz în serviciu
 

×
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close