Antena 3 CNN Politică Ce se întâmplă în aceste momente la Cotroceni. "Susţinem votul prin corespondenţă"

Ce se întâmplă în aceste momente la Cotroceni. "Susţinem votul prin corespondenţă"

Ce se întâmplă în aceste momente la Cotroceni. "Susţinem votul prin corespondenţă"
de O.P.    |    28 Ian 2015   •   12:12

UPDATE: PSD este de acord cu reducerea numărului de parlamentari şi a dat asigurări că deciziile CC, inclusiv cea referitoare la respectarea referendumului din 2009 privind numărul maxim de 300 de parlamentari, vor fi urmate, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, Victor Ponta.

Întrebat dacă are în vedere punerea în aplicare a referendumului din 2009, care instituia un număr maxim de 300 de parlamentari, Ponta a precizat: "Suntem de acord cu reducerea numărului de parlamentari şi, în cadrul Comisiei speciale, trebuie găsită exact reprezentarea care să ducă şi la reducerea numărului de parlamentari, şi la o reprezentare corectă a tuturor cetăţenilor".

Întrebat dacă va fi respectată decizia Curţii Constituţionale, dată în acest sens, Ponta a spus: "Întotdeauna respectăm toate deciziile Curţii".

În 2012 Curtea Constituţională a menţionat că este necesar ca la revizuirea legislaţiei electorale să se respecte referendumul din 2009 referitor la un număr de maximum 300 de parlamentari

----------------------------
UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a început, la ora transmiterii acestei ştiri, consultările cu delegaţia PNL, pe tema legislaţiei electorale, liberalii fiind reprezentaţi la discuţiile cu şeful statului de cei doi co-preşedinţi, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu dar şi de Cătălin Predoiu.

Din delegaţia PNL mai fac parte secretarul general Gheorghe Flutur, vicepreşedinţele Mihai Voicu şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Ciprian Dobre. 

Consultările preşedintelui Iohannis cu delegaţia PSD au durat o oră, la finalul discuţiilor preşedintele formaţiunii, Victor Ponta făcând declaraţii de presă, la Palatul Cotroceni, în care a prezentat concluziile întâlnirii cu şeful statului.

După liberali, la ora 12.00, preşedintele va discuta cu Uniunea Naţională pentru Progresul României.  La ora 14.00, Klaus Iohannis va discuta cu Partidul Conservator, la ora 15.00, cu Uniunea Democrată Maghiară din România, la ora 16.00, cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, iar la ora 17.00, cu Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

Acesta este al doilea rând de consultări între şeful statului şi formaţiunile parlamentare, după discuţiile din 12 ianuarie, care au avut ca temă încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.

---------------------
Sistemul de vot şi imunitatea parlamentară sunt pe lista subiectelor fierbinţi care vor fi puse în discuţie la consultările de astăzi de la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis se va întîlni, începînd cu ora 10, cu delegaţiile partidelor parlamentare.

Primii care intră la consultări sunt cei de la PSD în frunte cu Victor Ponta care şi-a anunţat deja prezenţa.

Totodată, premierul a precizat că din delegaţia PSD vor face parte Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea şi Ioan Chelaru. La consultările de la Cotroceni se va pune în discuţie şi modalitatea de finanţare a campaniilor electorale şi a partidelor politice.  

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close