Antena 3 CNN Politică Şeful Pentagonului vine în vizită în România

Şeful Pentagonului vine în vizită în România

Şeful Pentagonului vine în vizită în România
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    06 Mar 2014   •   14:53

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, va efectua o vizită luna viitoare la Bucureşti. Şeful Pentagonului se va întâlni cu omologul său român, Mircea Duşa şi va fi primit de prim-ministrul Victor Ponta şi de preşedintele Traian Băsescu. 

Pe agenda discuţiilor româno-americane se află multe subiecte de colaborare bilaterală, printre care agenda NATO, situaţia din Ucraina, consultări privind poziţia Rusiei, evoluţia privind amplasarea scutului american antirachetă la Deveselu.

De asemenea, vor fi luate în discuţie şi subiecte precum utilizarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu pentru retragerea trupelor americane din Afganistan, cooperarea in defense intelligence, valoarea strategică a României în contextul regional din ce în ce mai complicat.
 
România a fost definită în mesajele Pentagonului din ultimii ani drept unul din cei mai de încredere aliaţi din Europa.
 
În luna aprilie, se împlinesc 10 ani de la aderarea României la NATO.

×
Subiecte în articol: Chuck Hagel Pentagon
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close