Antena 3 CNN Politică Udrea lansează scenariul arestării lui Tăriceanu

Udrea lansează scenariul arestării lui Tăriceanu

Udrea lansează scenariul arestării lui Tăriceanu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    31 Aug 2015   •   21:37

Elena Udrea a lansat în spaţiul public ideea posibilei arestări a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deşi nici ea nu şi-a terminat probleme cu justiţia.

 
"Acum, după ce Ilie Sârbu politic şi va pleca pe o onorabilă sinecură la Curtea de Conturi, lăsând funcţia de lider de grup la Senat noii puteri a PSD, ce credeţi că se va întâmpla cu o eventuală cerere de arestare a lui Călin Popescu Tăriceanu care ar ajunge la vot?
 
Desigur, domnul senator Fifor, care a preluat conducerea grupului, a precizat că nu a fost impus de Dragnea, a fost ales în urma unei competiţii democratice", a spus Elena Udrea.
 
Declaraţia lui Udrea a fost prezentată luni, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
 
În replică, Mihai Fifor, senator PSD, a spus că, cu astfel de declaraţii, "se caută tensionarea situaţiei din Senat".
 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close