Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorul român la Chişinău: Băsescu va primi cetăţenia Republicii Moldova

Ambasadorul român la Chişinău: Băsescu va primi cetăţenia Republicii Moldova

Ambasadorul român la Chişinău: Băsescu va primi cetăţenia Republicii Moldova
02 Apr 2015   •   12:03

Ambasadorul român la Chişinău, Marius Lazurca, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Traian Băsescu va primi cetăţenia Republicii Moldova de la şeful statului moldovean, Nicolae Timofti.

Întrebat câtă încărcătură simbolică ar avea informaţia că Băsescu va fi deţinătorul cetăţeniei Republicii Moldova, ambasadorul a declarat că la această întrebare ar trebui să răspundă "întâi de toate preşedintele Timofti, care printr-un gest suveran de generozitate, va acorda această cetăţenie, în al doilea rând, sigur, preşedintele Băsescu, care, cum se ştie, şi-a dorit mult această cetăţenie".

În 18 iulie 2013, Traian Băsescu declara, în urma unei vizite făcute în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, "poate", cetăţenia moldovenească, în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.

O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea că este decis "categoric" să ceară cetăţenia Republicii Moldova,

Traian Băsescu a anunţat miercuri pe pagina sa de Facebook că în 2 şi 3 aprilie va face o vizită privată în R. Moldova, la invitaţia lui Nicolae Timofti.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close