Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Peste 30 % din resursele statului sunt evazionate. Trebuie controlat şi Portul Constanţa

Băsescu: Peste 30 % din resursele statului sunt evazionate. Trebuie controlat şi Portul Constanţa

Băsescu: Peste 30 % din resursele statului sunt evazionate. Trebuie controlat şi Portul Constanţa
07 Mar 2011   •   11:56

Preşedintele Traian Băsescu, prezent luni la şedinţa de bilanţ a Ministerului Public pentru anul 2010, a declarat că bătălia cu evaziunea trebuie continuată, în condiţiile în care peste 30% din resursele statului sunt evazionate. Liderul României a solicitat controale la vămile de interior, inclusiv în Portul Constanţa. La bilanţul Ministerului Public au mai fost  prezenţi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi şefi ai parchetelor.

„Nu aş primi bilanţul acesta ca pe un triumf, ci ca pe un început”, a declarat preşedintele Băsescu. „Este anul cu cele mai bune rezultate de la începerea primului meu mandat. S-a ajuns la stadiul la care instituţiile statului încep să funcţioneze eficient”, consideră liderul României.

Peste 30% din resursele statului, evazionate


„Bătălia cu evaziunea trebuie să continue tot mai apăsat, fără menajamente. Nimic nu slăbeşte mai mult un stat decât diminuarea resurselor financiare la care are dreptul pentru a putea plăti pensii, salarii şi funcţionarea instituţiilor. (...) “Peste 30% din resursele care se cuvin statului sunt evazionate”, a mai menţionat preşedintele. 

 


Sechestru pe avere, de la începutul urmăririi penale

Traian Băsescu a apreciat că recuperarea prejudiciilor este extrem de importantă. „Fără recuperarea pabubei, victoria instituţiilor statului nu va fi completă niciodată”, a spus liderul României, care a şi propus ca soluţie în acest sens sechestrarea bunurilor încă de la începutul urmăririi penale.

În plus, preşedintele Băsescu a solicitat efectuarea unor noi controale la vămile din interior, inclusiv la cea din Portul Constanţa, şi a precizat că există dosare care sunt blocate din rea-credinţă.

„Sunt dosare care se blochează în fază iniţială, chiar de la procuror. Am informaţii, dar nu am proba, că este cu rea-credinţă”.

Kovesi: Trebuie majorată durata reţinerii


În cadrul aceluiaşi eveniment, a susţinut un discurs şi procurorul general, Codruţa Kovesi. Aceasta a pledat pentru majorarea duratei reţinerii, conficarea averilor nejustificate ale condamnaţilor, dar şi pentru preluarea poliţiei judiciare.

"Unele constrângeri pot fi depăşite prin măsuri organizatorice, prin pregătire profesională sau prin completarea resurselor umane, însă pentru altele sunt necesare modificări legislative", a susţinut şeful Ministerului Public, Codruţa Kovesi.

"Să nu uităm că în acelaşi interval avocaţii trebuie să studieze dosarele pentru a pregăti apărarea, iar instanţa trebuie să facă audieri şi să se pronunţe înainte de expirarea celor 24 de ore. În acest mod transformăm justiţia într-o activitate contra cronometru şi creăm riscul unor erori de procedură sau unor vicii de apărare", a adăugat Kovesi.
 

 
Predoiu: Trebuie evitată cooptarea procurorilor în interesele politice

Ministrul Justiţiei a declarat la şedinţa de bilanţ a Ministerului Public pe 2010 că este extrem de important să fie evitată în teritoriu cooptarea procurorilor în lanţul intereselor locale nelegitime de natură politică sau economică.

"Este extrem de important să evităm în teritoriu cooptarea procurorilor în lanţul intereselor locale nelegitime şi netransparente, indiferent dacă sunt politice sau economice. Procurorul trebuie să fie o ancoră a legalităţii nu numai la centrul sistemului, ci şi în comunităţile locale", a precizat Cătălin Predoiu, citat de Mediafax.

Ministrul i-a felicitat pe procurori pentru activitatea desfăşurată în 2010.
 



 


×
Subiecte în articol: bilant Ministerul Public
Parteneri
Atac la ambasada Israelului din Bucureşti
x close