Antena 3 CNN Actualitate Maiorul care s-a autodenunţat la Parchet: Eu sunt un câştigător. "Eu" înseamnă 8,5 milioane de votanţi

Maiorul care s-a autodenunţat la Parchet: Eu sunt un câştigător. "Eu" înseamnă 8,5 milioane de votanţi

Maiorul care s-a autodenunţat la Parchet: Eu sunt un câştigător. "Eu" înseamnă 8,5 milioane de votanţi
Sursa foto: Foto: Antena 3
20 Aug 2012   •   21:51

Anchetele fără precedent privind votul de la referendum l-au determinat pe un maior în rezervă din Arad să se autodenunţe la Parchet pentru că a convins-o pe soţia sa să voteze.

Mitroi Gabriel a vorbit în cadrul ediţiei de luni a emisiunii "Sinteza Zilei" de la Antena 3 despre motivele care l-au determinat să se prezinte la Parchet, în cârje (pentru că are un picior amputat) şi să se denunţe.

"Am făcut presiuni asupra soţiei şi am întors-o din drumul tăcerii. Am convins-o că, dacă 1.000 de oameni au murit la Revoluţie, merită pentru respectul acelora să avem un punct de vedere", a declarat la Antena 3 maiorul în rezervă Mitroi Gabriel.

Mitroi ţine să amintească celor care îşi manifestă acum "zelul faţă de conducătorul iubit" că "în spatele acestor demersuri ale lor pot interveni drame umane care se vor răsfrânge asupra celor care vor încerca să ceară votul românilor".

Maiorul în rezervă afirmă că doar "oamenii de ultima speţă pot folosi boicotul în favoarea lor, iar cei onorabili se duc cu fruntea sus", făcând un apel românilor să nu boicoteze pentru că se vor boicota pe ei înşişi.


VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "Sinteza Zilei" DE LA ANTENA 3

×
Parteneri
Benzina și motorina se scumpesc considerabil de la 1 iulie!
x close