Antena 3 CNN Actualitate MS şi CNAS, obligate de instanţă să asigure GRATUIT încă un medicament de ultimă generaţie

MS şi CNAS, obligate de instanţă să asigure GRATUIT încă un medicament de ultimă generaţie

MS şi CNAS, obligate de instanţă să asigure GRATUIT încă un medicament de ultimă generaţie
03 Iun 2015   •   16:23

Instanţa a decis că Vemurafenibum, pentru tratarea melanomului malign, trebuie inclus pe lista de medicamente compensate, aceasta fiind a treisprezecea hotărâre dată în favoarea pacienţilor cu cancer şi alte boli cronice, a anunţat, miercuri, preşedintele Alianţa Pacienţilor Cronici, Cezar Irimia.

"Prin 13 hotărâri judecătoreşti, pronunţate în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, Curtea de Apel Bucureşti a obligat autorităţile responsabile - Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - să asigure pacienţilor reclamanţi tratament gratuit cu medicamente de ultimă generaţie. Potrivit legii, până la judecarea litigiului asupra fondului, pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa dispune măsuri de urgenţă pentru păstrarea şi protejarea unui drept", a declarat preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Cezar Irimia a spus că, în urma demersurilor judiciare desfăşurate cu sprijinul APCR, până în prezent, peste 120 de pacienţi cu cancer (melanom malign, adenocarcinom de prostată, neoplasm mamar, neoplasm pulmonar, adenocarcinom gastric, neoplasm ovarian, sarcom de ţesuturi moi) şi alte boli cronice (scleroză multiplă, artrită idiopatică juvenilă) şi-au câştigat drepturile.

Instanţele au stabilit că dreptul la viaţă al pacienţilor este afectat în mod direct de refuzul autorităţilor competente de a lua o decizie finală cu privire la includerea noilor tratamente pe lista de medicamente compensate şi că noul mecanism de includere condiţionată de încheierea contractelor cost/volum şi cost/volum/rezultat nu este de natură să asigure transpunerea corespunzătoare a Directivei Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.

APCR a arătat că, prin sentinţa civilă din 27 mai, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a judecat primul litigiu asupra fondului dreptului. Instanţa a dat câştig de cauză pacienţilor şi a obligat Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să emită decizia finală privind includerea/neincluderea medicamentului Vemurafenibum pentru tratarea melanomului malign în lista reglementată prin HG 720/2008, în 90 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei. De asemenea, dacă decizia finală este de includere în listă a medicamentului, aceasta trebuie comunicată Guvernului, pentru a emite o hotărâre prin care să aprobe această listă, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

"Această hotărâre judecătorească, deşi nu este definitivă, este deosebit de importantă, deoarece pentru prima dată o instanţă de judecată constată că autorităţile competente nu respectă cadrul normativ în materia actualizării listelor de medicamente compensate şi le obligă să ia măsuri concrete în consecinţă. Dintr-o altă perspectivă, această sentinţă produce efecte faţă de toţi pacienţii şi nu numai faţă de reclamanţii în cauză. Este jenant şi umilitor pentru pacienţi să-şi obţină un drept firesc, dreptul la viaţă garantat de Constituţie, în instanţă", a mai spus Cezar Irimia.

El a adăugat că, la nivel naţional, sunt aproximativ 350 de pacienţi care ar avea nevoie imediat de aces la medicament, atenţionând că alţi pacienţi au murit înainte de pronunţarea deciziei instanţei, pentru că nu au avut acces la tratament.
"Din păcate, printre cei care au pierdut deja lupta, aşteptând soluţia instanţei, sunt şi persoane foarte tinere, de 19 ani, de 26 de ani sau de 32 de ani, iar eu mă întreb, retoric, câte procese mai sunt necesare pentru ca statul român să asigure accesul la tratament tuturor pacienţilor din România", a arătat preşedintele APCR.

Cezar Irimia a mai spus că pacienţii vor ieşi în stradă, în 8 iunie, de la ora 10.00, şi vor picheta sediul Guvernului, pentru a protesta faţă de "deciziile nefericite" luate de Ministerul Sănătăţii şi faţă de negocierile prelungite, timp în care pacienţii mor.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close