Antena 3 CNN Actualitate Numele lui Dorin Cocoş apare într-un dosar al samsarilor imobiliari. Cum au încercat să pună mâna pe un teren preţios din Herăstrău

Numele lui Dorin Cocoş apare într-un dosar al samsarilor imobiliari. Cum au încercat să pună mâna pe un teren preţios din Herăstrău

Numele lui Dorin Cocoş apare într-un dosar al samsarilor imobiliari. Cum au încercat să pună mâna pe un teren preţios din Herăstrău
de O.P.    |    16 Feb 2015   •   06:07

 Zi decisivă, mâine, pentru Primăria Capitalei care încearcă să recâştige în instanţă 7 hectare de teren care au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari.

Pe terenul din Parcul Herăstrău s-au construit cafenele şi restaurante iar singurii care au supravieţuit sunt reprezentanţii Clubului Sportiv Studenţesc.

Peste sediul lor, reprezentanţii companiilor private voiau să mai ridice un local de fiţe. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar trebui să dea o hotărâre definitivă mâine.

Primăria Capitalei se luptă în instanţă pentru terenul pe care Carol 1 l-a lăsat moştenire bucureştenilor. Clubul Sportiv Studenţesc a primit dreptul de folosinţă a pământului printr-o hotărâre de Guvern, în 1992.

Liviu Doară, antrenor la club, îşi aminteşte că şapte ani mai târziu, Ministerul Tineretului şi Sportului a emis un certificat de proprietate în favoarea Biroului de Turism şi Tranzacţii de atunci. Hectarele au ajuns pe mâna unei companii controlate de Bartolomeu Finiş şi Alexandru Bittner, despre care s-a scris că sunt parteneri de afaceri cu Dorin Cocoş.

În urmă cu mai bine de 15 ani, în această clădire erau selectaţi şi ulterior pregătiţi cei mai buni canotori şi practicanţi de sporturi nautice din România ce apoi au devenit mari campioni. Însă de îndată ce au pus mâna pe actul de proprietate, reprezentanţii Domino Impex Srl s-au grăbit să o demoleze . Clubul Sportiv nu poate investi, nu poate face nimic pentru a o salva atâta timp cât instanţa nu stabileşte definitiv cui aparţine acest teren.

Clubul n-a cedat, deşi, de jur împrejur au răsărit, de-a lungul anilior, restaurante, cafenele şi chiar fundaţia pentru un hotel de lux. Au rămas în picioare doar hangarul pentru bărci şi sala de pregătire fizică. Primarul Sorin Oprescu e decis să dea terenul înapoi bucureştenilor.

Primăria Capitalei a obţinut şi alte hotărâri judecătoreşti în urma cărora au fost demolate terase amenajate ilegal pe spaţiul verde al Capitalei.

×
Subiecte în articol: parcul herastrau
Parteneri
Viktor Orban anunță că îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO
x close