Antena 3 CNN Politică Guvernul a finalizat legile privind măsurile de austeritate. Citeşte textul proiectelor

Guvernul a finalizat legile privind măsurile de austeritate. Citeşte textul proiectelor

Guvernul a finalizat legile privind măsurile de austeritate. Citeşte textul proiectelor
27 Mai 2010   •   13:12

Guvernul a dat undă verde la tăierile de salarii şi pensii. Executivul a finalizat legile pentru care îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului. Potrivit proiectelor, micşorările de salarii, pensii şi ajutoare sociale se aplică până la 1 decembrie 2010.


Legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevede, printre altele, reducerea cu 25% a cuantumului brut al salariilor, soldelor şi indemnizaţiilor lunare de încadrare. Dacă valoarea care rezultă este, însă, mai mică decât cea a salariului minim brut pe ţară, suma care se acordă este de 600 lei.

Art. I (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%
(2) În situaţia în care, din aplicarea prevederilor alin.(1), rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului minim brut pe ţară, suma care se acordă este de 600 lei.


Citeşte Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (pdf)

Citeşte Expunerea de motive pentru emiterea acestui act normativ (pdf)

Totodată, scade şi ajutorul de şomaj.

Art.V - Începând cu drepturile lunii iunie, cuantumul indemnizaţiei de şomaj stabilit în condiţiile prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (...) se diminuează cu 15%.



Citeşte Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (pdf)

Citeşte Expunerea de motive pentru emiterea acestui act normativ (pdf)

Pensionarii nu scapă nici ei de micşorarea pensiilor.

Art. X - (1) Începând cu drepturile lunii iunie, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, se diminuează cu 15%.
(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei.




Indemnizaţia pentru creşterea copilului scade cu 15%.

Art. XIV (1) Cuantumul indemnizaţiilor acordate în temeiul art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi, începând cu drepturile lunii iunie 2010, se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.




Antena 3

×
Subiecte în articol: legi austeritate masuri guvern
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close