Antena 3 CNN Timp liber Film Filmul românesc "Codin şi Chira Chiralina", lansat în ţară după 21 de ani

Filmul românesc "Codin şi Chira Chiralina", lansat în ţară după 21 de ani

Filmul românesc "Codin şi Chira Chiralina", lansat în ţară după 21 de ani
26 Noi 2014   •   10:05

După 21 de ani de la producerea filmului, "Codin şi Chira Chiralina" are lansarea şi în România. Cu o distribuţie uimitoare, Tora Vasilescu, Gheorghe Dinică sau George Călin, filmul redă viaţa brăilenilor din anii '20.

Filmul a fost realizat în România în 1993, cu actori români, dar a fost lansat în Budapesta şi Istanbul.

Din cauza fondurilor lipsă, producţia nu a putut fi difuzată şi pe meleagurile natale, fapt ce a dus la o întârziere de două decenii.

"Am solicitat, la acea vreme, nişte bani Ministerului Culturii. Nu am primit niciun fond şi în această situaţie l-am lăsat până anul trecut. (...) În acest an, nu ştiu dacă ştiţi, se aniversează 130 de ani de la naşterea scriitorului Panait Istrate, cel care a scris cele două nuvele", a declarat Dumitru Puhuş, producătorul filmului "Codin şi Chira Chiralina".

×
Subiecte în articol: film
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close