Antena 3 CNN Actualitate Acum 13 ani, 15.000 de mineri începeau marşul spre Bucureşti. Vezi cum s-au desfăşurat evenimentele atunci

Acum 13 ani, 15.000 de mineri începeau marşul spre Bucureşti. Vezi cum s-au desfăşurat evenimentele atunci

Acum 13 ani, 15.000 de mineri începeau marşul spre Bucureşti. Vezi cum s-au desfăşurat evenimentele atunci
de O.P.    |    18 Ian 2012   •   07:48

Aproape 15.000 de mineri de la Compania Naţională a Huilei din Valea Jiului au protestat în ianuarie 1999 pentru a obţine mărirea salariilor şi renunţarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Ortacii ameninţau că vin la Bucureşti, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în faţa greviştilor.

După mai multe runde de negocieri eşuate, în 14 ianuarie 1999, peste 1000 de protestatari au escaladat barajul înălţat de jandarmi în Defileul Jiului, ameninţând că nu se vor opri decât în Capitală.

A doua zi, greva minerilor a fost declarată ilegală în instanţă, iar pe 18 ianuarie, Miron Cozma a decis începerea „Marşului spre Bucureşti".Jandarmii au încercat să-i împiedice pe ortaci să ajungă la Bucureşti amplasand în timpul nopţii, pe şoseaua spre Târgu Jiu baraje succesive din stabilopozi de beton şi pe poduri, camioane grele cu roţile scoase.

A doua zi au încercat să-i întoarcă pe mineri din drum.

Minerii au trecut însă de fiecare obstacol, făcând jandarmii să se retragă.

Sub presiunea evenimentelor, Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a demisionat pe 19 ianuarie. Miron Cozma a decis însă continuarea marşului spre Bucureşti.. La Costeşti, forţele de ordine au amplasat un nou baraj, pe care minerii l-au înlăturat din nou după confruntări violente cu jandarmii.

Pe 22 ianuarie, premierul Radu Vasile a acceptat dialogul cu minerii iar a doua zi a fost încheiată „Pacea de la Cozia" şi minerii s-au întors acasă după ce Guvernul le-a promis că nu va mai închide minele Dâlja şi Bărbăteni. Patru ani mai târziu, Miron Cozma a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru organizarea acţiunilor violente din ianuarie 1999.






×
Subiecte în articol: mineriada Miron Cozma mineri
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close