„După mai multe zile foarte grele pentru mine, am decis să mă retrag de pe lista USR la Consiliul General al Municipiului București. Ultimul lucru pe care mi l-am dorit vreodată a fost să aduc un prejudiciu de imagine USR-ului, partidului căruia i-am dedicat ultimii ani de viață, zi de zi, noapte de noapte.
O să rămân alături de USR pentru că acest partid reprezintă pentru mine o speranță, o speranță că vom putea ajunge să avem o clasă politică integră și bine intenționată, care să lupte pentru toată lumea, nu doar pentru unii. Știu că acest partid poate realiza asta, am văzut ce principii ne ghidează și cum suntem diferiți de orice altceva a existat până acum. Am niște colegi extraordinari pe care întotdeauna îi voi recomanda și îi voi susține.
În încheiere, vreau să le mulțumesc public din suflet tuturor celor 372 de colegi care m-au votat pentru un loc pe lista USR la Consiliul General unde am obținut locul 2. Vreau să mulțumesc și zecilor de prieteni care mi-au scris că le pare rău că sunt linșat mediatic și m-au încurajat să rămân puternic și să nu pun la suflet. De asemenea, nu uitați, România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. Acesta este sloganul USR din 2016 pentru care am intrat în viața politică. Voi continua”, a spus Ariel Chiș.
Videoclipul de campanie al lui Ariel Chiș a stârnit numeroase controverse în mediul virtual.
"Eu sunt Ariel, coadă de purcel
ARIEL, ARIEL
Sunt Mica Sirenă, cam oligofrenă,
ARIEL, ARIEL
Sunt cel mai USRist dintre USRiști,
ARIEL, ARIEL
Eu sunt Ariel, coadă de purcel,
ARIEL, ARIEL
Chiș, piș, lapte griș
Drăguț ca un caniș
ARIEL, ARIEL,
Sunt cel mai USRist dintre USRiști,
ARIEL, ARIEL", spunea el în mesajul electoral filmat.
Ariel Chiș, candidat USR la Consiliul General al Capitalei, s-a retras: Sunt linșat mediatic. Mulțumesc celor care mă încurajează