Autobuzul viitorului a ajuns la Bucureşti, doar în teste deocamdată. Este o maşină cu hidrogen, care poate fi alimentată în doar șapte minute şi cel mai important, nu poluează deloc.
E prea devreme însă să visăm la o plimbare cu un astfel de mijloc de transport în comun, în România abia se discută despre autobuze electrice şi hibrid.
Până la finalul acestui an, am putea avea în București 100 de autobuze electrice și 130 de autobuze hibrid. 550.000 de euro costă un autobuz electric, față de 370.000 cât costă acest autobuz cu hidrogen.