Este alertă maximă în tot judeţul Mureş. Principalul suspect în cazul tinerei ucise în propria locuinţă, iar mai apoi incendiată, este de negăsit de mai bine de 24 de ore. Numărul mascaţilor, jandarmilor şi poliţiştilor a fost suplimentat. Se fac filtre, iar căutările au fost extinse.
Mama fetei: "Avea un topor mare, un rucsac în spate. Era foarte agitat, nervos. Îi spuneam: linişteşte-te, măi Emile, că sunt copiii. Am auzit vreo zece bubuituri în casă cu securea, deci el a spart dulapul unde se afla Anda ascunsă. După aceea i-a dat câteva lovituri cu toporul şi a dat foc la casă, a aprins casa".
Într-o locuință cuprinsă de flăcări, pompierii chemați să stingă incendiul au găsit trupul carbonizat al femeii. Victima, o tânără de 23 de ani, a fost ucisă înainte ca locuința să fie incendiată, iar focul ar fi fost provocat intenționat, într-o încercare a autorului de a-și acoperi urmele.
Poliția îl suspectează pe fostul iubit, în vârstă de 37 de ani, care o răpise în luna februarie. Bărbatul executase 15 ani pentru omor. Deși femeia obținuse un ordin de protecție împotriva lui în februarie 2025, tragedia nu a putut fi prevenită.
La investigaţie participă anchetatori din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, cât şi din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR, Institutului Naţional de Criminalistică şi de la alte structuri de poliţie. Este folosit şi un câine de urmă.
Bărbatul căutat acum de zeci de forțe de ordine a ieșit din pușcărie în urmă cu aproximativ 3 ani, după ce a executat o pedeapsă de 15 ani de închisoare tot pentru o crimă.
În urmă cu aproximativ doi ani, a avut o relație timp de cinci luni cu tânăra. A bătut-o, iar ea a depus plângere la poliție, așa că el a primit ordin de restricție și brățară de urmărire. Acum un an și-a dat jos brățara, iar polițiștii alarmați de sistem au început să-l caute, dar nu l-au găsit.
Bărbatul fusese închis pentru crimă dupun un scandal la birt. Era într-un grup de patru bărbați care s-au certat cu un alt consumator, pe care apoi l-au bătut până a murit.