Antena 3 CNN Actualitate Buzău: Un bărbat mort de o săptămână nu poate fi înmormântat din cauza drumurilor blocate de nămeţi

Buzău: Un bărbat mort de o săptămână nu poate fi înmormântat din cauza drumurilor blocate de nămeţi

Buzău: Un bărbat mort de o săptămână nu poate fi înmormântat din cauza drumurilor blocate de nămeţi
Sursa foto: Foto: crh.noaa.gov
de S.T.    |    30 Ian 2014   •   12:11

Un bărbat din satul buzoian Zăplaz, comuna Grebănu, care a murit în urmă cu o săptămână, nu poate fi înmormântat deoarece drumurile spre cimitir sunt blocate de nămeţi, scrie Mediafax.

Primarul comunei buzoiene Grebănu, Gheorghe Stanciu, a declarat, joi, că un bărbat din satul Zăplaz, mort de o săptămână, nu a putut fi înmormântat din cauza drumurilor impracticabile, blocate de o cantitate imensă de zăpadă, şi a viscolului extrem de puternic.

Potrivit primarului, autorităţile nu au reuşit să deblocheze drumul spre cimitir, deşi au încercat.

"S-a închis tot, iar drumul judeţean nu merge deszăpezit nici cu freză, nici cu nimic. Reuşisem până miercuri, înainte de cod, să mai facem ceva la satele Zăplaz şi Livada Mică. La Zăplaz am vreo 40 de case şi în Livada Mica tot vreo 40 de gospodării izolate. Mi-ar mai trebui o volă, am cerut la Consiliul Judeţean. Dacă se opreşte vântul şi am şi utilajul, le terminăm repede. Am vreo şase morţi în comună din care unul stă de mai multă vreme la Zăplaz, de vreo săptămână cred, dar astăzi (joi - n.r.) îl coborâm cu o sanie şi-l ducem la cimitir?, a spus primarul Gheorghe Stanciu, potrivit Mediafax.

Joi dimineaţă, aproape 13.500 de gospodării din peste o sută de sate erau izolate în judeţul Buzău, fiind închise patru drumuri naţionale şi 20 de drumuri judeţene.

Citeşte şi:

Trei autostrăzi şi numeroase sectoare de drumuri naţionale, ÎNCHISE. Vezi AICI lista completă

×
Subiecte în articol: Buzau drumuri blocate Ninsoare România
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close