Antena 3 CNN Actualitate Cătălin Voicu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Senatorul s-a prezentat la arest (VIDEO)

Cătălin Voicu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Senatorul s-a prezentat la arest (VIDEO)

Cătălin Voicu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Senatorul s-a prezentat la arest (VIDEO)
Sursa foto: voicu
30 Mar 2010   •   19:03

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi ca senatorul Cătălin Voicu să fie arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia va fi atacată cu recurs, care se va judeca, cel mai probabil vineri.

"Nu mă tem. Toată viaţa mi-am asumat faptele. Nu am de ce să mă tem, pentru că ştiu exact ce am făcut" a spus Voicu, la plecare spre secţia de cercetări penale.



Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participare improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii. Anchetatorii spun că senatorul s-ar fi folosit de statutul său, în schimbul banilor pentru a ajuta oameni politici şi afacerişti, în mai multe dosare în care aceştia erau acuzaţi.

Printre cei ajutaţi se numără şi Costel Căşuneanu, senatorul PSD Alexandru Mazăre, afaceristul Marius Locic, Marian Oprişan, notarul Manuela Mitrea, sau liderul PNL Ludovic Orban.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: voicu ICCJ arest preventiv
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close