Antena 3 Actualitate Cine este Gicoane, personajul principal care le-a dat bătăi de cap elevilor de clasa a VIII-a, la proba de Limba română de la Evaluarea Națională

Cine este Gicoane, personajul principal care le-a dat bătăi de cap elevilor de clasa a VIII-a, la proba de Limba română de la Evaluarea Națională

de Mia Lungu    |    22 Iun 2021   •   18:27
Cine este Gicoane, personajul principal care le-a dat bătăi de cap elevilor de clasa a VIII-a, la proba de Limba română de la Evaluarea Națională
Sursa foto: Hepta

Nici Orban, nici Cîţu şi nici Barna nu pot primi titlul de personajul zilei. Asta pentru că e deja adjudecat de Gicoane. Dacă vă întrebaţi cine e Gicoane, ei bine, e personajul principal din "Pantera Neagră" de Sorin Titel, personaj care a trebuit analizat de elevii care au dat azi Evaluarea Naţională. După ce au răspuns la întrebările legate de personaj, elevii au avut de făcut şi un eseu.

Cine e Gicoane? E personajul zilei. Căutat de tot internetul. Studiat în detaliu de toţi părinţii şi analizat pe toate părţile de elevi.

Absolvenții din clasele a VIII-a au avut două texte la prima vedere cu o serie de cerințe. Fragmentele au fost din Sorin Titel „Pantera neagră” și Stela Giurgeanu „Falsa generozitate”, un articol publicat online.

Gicoane este personajul principal din "Pantera Neagră", portar al unei echipe de fotbal. Autorul este Sorin Titel, cel care a scris si opera Zborul, prezentă în subiectele de la Evaluarea Națională 2020. Este, deci, al doilea an, consecutiv, în care elevii analizează un text aparținând aceluiași autor. Al doilea an în care scriitorul, mai puţin cunoscut, este selecţionat din pleiada autorilor români care s-au calificat pentru examenul de evaluare.

Subiectele de evaluare au stârnit şi revoltă în rândul părinţilor. Chiar dacă cerinţele au fost corespunzătoare nivelului de pregătire şi în conformitate cu programa, întrebarea rămâne: cine e Gicoane? 

Subiectul 1

Textul 1

La colțul străzii, Romi îl aștepta pe Gicoane. Era o după-amiază de duminică, era vară, și căldura topise trotuarul. […] Orașul era pustiu și, în lumina fierbinte, casele dormeau parcă și ele. „Peste o oră începe meciul”, se gândi Romi și fu cuprins parcă de amețeală… „Va fi un meci la fel ca înainte”, își spuse. Gicoane va apăra, în tricoul lui negru. Gicoane, pe care el îl numise „pantera neagră”. Va fi un meci ca înainte de accidentul lui Gicoane. La fiecare gol salvat de Gicoane, el se va ridica în picioare și va striga: „Bravo, Gicoane!”, iar în sufletul lui se va zbate dureroasă dorința ca atunci când va crește să fie un portar tot așa de bun ca și el.

În sfârșit, îl văzu venind pe Gicoane. Acesta îi făcu semn cu mâna, de departe, și el îi răspunse. […]

Se apropiau de marginea orășelului, acolo unde o alee cu aluni ducea spre arena de fotbal. […]

— În care repriză joci? întrebă Romi.

— Nu știu. Aș vrea să joc în prima. Îmi vine greu să mă uit cum stă altul în poartă… Deodată, glasul lui Gicoane deveni foarte prietenos, primi acel timbru special pe care glasul unui bărbat nu-l capătă decât atunci când vorbește cu un prieten drag. Glasul lui Gicoane deveni aproape copilăros, de o puritate caldă, catifelată.

— Știi, mă Romică, eu cât am stat în pat m-am gândit mult. Stăteam cu piciorul ridicat pe perete, mă uitam la el și mă gândeam. Înainte de asta n-aveam încredere în mine. Îmi spuneam: „Ești prea mic pentru un portar. 1 metru și 64 de centimetri, asta nu-i înălțime de portar.” Dar cât am stat în pat m-am tot gândit, și am înțeles că asta nu contează. M-am gândit la francezul acela care-i cu un centimetru mai mic ca mine și-i un portar excelent… Sunt pornit pe fapte mari, așa să știi. Sunt tânăr, am timp să ajung departe. Principalul e că pot să joc din nou, și asta contează.

— Numai să nu fii nervos în poartă, se rugă Romi. Iar că ești mic nu contează. Ai reflexe bune, mă Gicoane, și asta face mai mult decât doi metri înălțime. Și-apoi, gândește-te și tu. E ușor să fii portar bun când ai 1 metru și 80 de centimetri. […] Dar plonjeu* ca al tău n-are nimeni. Tu ești ca o panteră, Gicoane, spuse Romi, și-și ridică din nou ochii spre el.
 
În sfârșit, ajunseră la arenă.

— Așteaptă-mă aici, îi spuse Gicoane lui Romi când ajunseră aproape de intrare. Mă întorc după tine. Gicoane dispăru pe poarta mare a arenei și Romi se așeză în iarbă, așteptându-l să se întoarcă. „Da, totul este ca înainte, își spuse, totul este ca acum un an.” Peste câteva minute, Gicoane va veni după el, vor intra, și el va fi tare mândru că-i este prieten… Dar iată că minutele trec și Gicoane nu se mai întoarce. […]

— Credeam că m-ai uitat.

— Cum era să te uit?

Intrară și, la fel ca înainte, Gicoane îi spuse omului de la ușă cât se poate de grav:

— E cu mine. Apoi se îndreptară spre tribună.

— Joc în repriza a doua, mă Romică, îi spuse Gicoane când ajunseră aproape de tribună, apoi îl părăsi, se duse pe teren să se îmbrace și, între timp, arbitrul fluieră începerea primei reprize a meciului. […]

Dar iată că începu repriza a doua și Romi văzu cu uimire că în poartă e tot vechiul portar; Gicoane stătea mai departe în iarbă. […]

După zece minute, un jucător din echipa adversă fu accidentat, intră altul în loc și ceferiștii* schimbară portarul. În poartă intră Gicoane.

Primul plonjeu pe care-l făcu Gicoane aruncându-se după minge fu spectaculos, poate inutil, dar sufletul lui Romi se umplu de bucurie. „Așa ceva nu vezi oricând. Bravo, mă panteră neagră!” Abia atunci observă Romi că Gicoane nu purta tricoul negru, ca de obicei. Avea un tricou albastru. „O să-i poarte noroc și tricoul albastru.” Adversarii, mizând pe statura mică a portarului, trăgeau cât mai sus, iar două mingi fură trase pe deasupra porții. Apoi mingea a fost trimisă spre colțul de sus al porții, și atunci Gicoane făcu una din minunatele lui sărituri de panteră. Gicoane zbură în aer, prinse balonul, și toată lumea din tribună începu să strige.

Ceferiștii reușiră în ultimele zece minute să marcheze două goluri, dar Romi era prea fericit ca să simtă și bucuria acestor goluri. Gicoane, dragul lui Gicoane, era tot pantera neagră, cu toate că purta tricou albastru.

Sorin Titel, Pantera neagră

Născut pe 7 decembrie 1935 în comuna Margina, județul Timiș, Sorin Titel a fost un eseist, romancier și scriitor român. A fost fiul lui Iosif Titel și al Corneliei, tatăl său fiind notar și licențiat în drept, în vreme ce mama sa a fost casnică.

Pe plan literar, Titel a debutat în 1957 cu schița „Drumul“ în revista „Tânărul scriitor“, urmând ca în 1963 să își publice primul volum de schițe, „Copacul“. A scris numeroase schițe, povestiri, romane, eseuri.

A fost un autor prolific, publicând mai multe romane, volume de povestiri, nuvele şi eseuri, a realizat scenariul filmului „Iarba verde de acasă”, regizat de Stere Gulea, iar editura „Marineasa” i-a publicat, postum, mai multe scenarii cinematografice. Tot postum a apărut o biografie a scriitorului scrisă de tatăl său şi mai multe eseuri monografice.

După Ioan Slavici, Sorin Titel este cel mai important și mai influent prozator bănănățean, conform Muzeului Național al Literaturii Române.

A debutat în anii 50 cu povestiri realiste (nu neapărat și socialiste) care încă nu anunță scriitorul sofisticat de mai târziu. Primele volume – Reîntoarcerea posibilă (1966), Valsuri nobile și sentimentale (1967) – oarecum clasice, anunță deja un foarte fin prozatori ai periferiei central-europene.

În Dejunul pe iarbă, Noaptea inocenților, dar mai ales în Lunga călătorie a prizonierului, bine receptat la editarea franceză de la Denoel (1976) devine însă experimentalist și labirintic, influențat de Noul Roman Francez și tangent cu oniricii noștri (Țepeneag, mai ales) – unii au vorbit, discutabil, și de kafkianism. Fără îndoială unul dintre cei mai moderni autori de proză «rurală» din întreaga literatură română.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close