Mari invenţii: primul volum dintr-o nouă enciclopedie Financiarul - Descoperă Lumea

20 Noi 2008   •   12:33
Mari invenţii: primul volum dintr-o nouă enciclopedie Financiarul - Descoperă Lumea

Financiarul continuă seria lecturilor captivante de weekend printr-o nouă colecţie spectaculoasă în şase volume: ?Descoperă Lumea?. |ncepând din 21 noiembrie, în fiecare vineri împreună cu Financiarul, colecţia ?Descoperă Lumea? îşi poartă cititorul într-o călătorie imaginară prin lumea înconjurătoare cu ajutorul ilustraţiilor bogate, fotografiilor relevante şi descrierilor surprinzător de vii care îl fac să descopere o parte nebănuită a vieţii de zi cu zi.
Colecţia Financiarul apare în condiţii grafice impresionante, un layout foarte atractiv şi ilustraţie spectaculoasă, copertă cartonată, hârtie lucioasă, numai bună de lecturat, pus în bibliotecă sau făcut cadou. Tirajul este de 30.000 de exemplare iar preţul pachetului ziar + carte este de 13 ron.
Primul volum, Mari Invenţii, este împărţit în 6 capitole: invenţiile din viaţa de zi cu zi, despre mijloacele de transport în comun şi comunicaţii, diferite instrumente şi aparate, inclusiv cele folosite în actul medical.
Invenţiile au modelat lumea în care trăim. Le folosim atât de frecvent încât avem impresia că ele există dintotdeauna. În fiecare zi beneficiem de pe urma muncii marilor inventatori: când aprindem lumina, folosim computerul, telefonăm cuiva sau ne uităm la un film. Invenţiile casnice au fost gândite pentru a ne uşura efortul cotidian iar producţia în serie a dus la crearea produselor ieftine, mai sigure şi accesibile tuturor.
În ultimii 500 de ani, au fost inventate şi patentate peste 25 de milioane de produse, procese şi dispozitive. Brevetele au o viaţă scurtă, de până la 21 de ani, după care invenţia devine proprietate publică. Inventatorii îşi protejează invenţiile obţinând brevete de la autorităţile abilitate, prin care ei îşi dezvăluie secretele în schimbul dreptului de a realiza, utiliza sau vinde invenţiile.
Mâncarea conservată: Englezul Peter Durand s-a gândit să păstreze mâncarea în cutii speciale din tablă. El şi-a vândut ideea lui John Hall şi lui Bryan Donkin, care au înfiinţat o fabrică de conserve în 1811.
Săpunul: a fost inventat în Sumeria, în urmă cu 4000 de ani. Abia în 1820 devenea suficient de ieftin pentru a putea fi cumpărat de oricine.
Chibriturile: Gustave Pasch din Suedia a brevetat chibriturile în 1845, însă acestea nu au fost produse decât în 1855. Modelele iniţiale se aprindeau accidental sau emanau gaze periculoase.
Acul de siguranţă: În 1849, englezul Charles Rowley şi americanul Walter Hunt au inventat acest accesoriu inteligent.
Lama de ras: a fost inventată în 1901 de un vânzător ambulant american pe nume King Camp Gillette.
Lacătul şi cheia: În 2000 î.Hr., egiptenii au confecţionat lacăte şi chei din lemn pentru a păstra în siguranţă comorile regale. Ele erau decorate cu aur pentru a le arăta importanţa. În 1865, Linus Yale Jr. a patentat un lacăt obişnuit care a putut fi produs în serie.
Vedeţi suplimentele Financiarul
Succesiunea volumelor este următoarea:
1. Mari invenţii (vineri, 21 noiembrie)
2. Secretele tehnicii ( vineri, 28 noiembrie)
3. Sporturi şi jocuri (vineri, 5 decembrie)
4. Construcţii monumentale (vineri, 12 decembrie)
5. Exploratori şi neguţători (vineri, 19 decembrie)
6. Zborul (miercuri, 24 decembrie)
Coperta primului volum din seria ?Descoperă lumea? ? Mari invenţii

Enciclopedia ?Descoperă lumea? este al patrulea proiect editorial distinct al Financiarului, după colecţia de articole Harvard Business Review (iunie-iulie/ 8 apariţii), suplimentul Mari Contribuabili (19 septembrie) şi Enciclopedia Marea Istorie Ilustrată a Lumii (octombrie-noiembrie).
Financiarul.com

ExitPOLL
x close