Antena 3 CNN Actualitate Dincolo de ştiri: Pericolul care ameninţă o lume întreagă

Dincolo de ştiri: Pericolul care ameninţă o lume întreagă

Dincolo de ştiri: Pericolul care ameninţă o lume întreagă
Sursa foto: Foto: VideoNews
10 Ian 2015   •   19:40
Emisiunea "Dincolo de Ştiri", realizată de Cristina Ţopescu, la Antena 3, a tratat subiectul principal al săptămânii, atentatele de la Paris, alături de Marie Jeanne Ion, reporter implicat în răpirea jurnaliştilor din 2005 şi Ana Maria Roman, reporter Antena 1 şi Antena 3 pe Justiţie. 
 
Ana Maria Roman a explicat că în Franţa există o problemă legată de imigranţi şi autorităţile refuză să recunoască acest lucru, atentatele fiind cea mai clară dovadă:
 
În Franţa s-a dat cifra de 5.000 de persoane identificate ca făcând parte din reţele teroriste. Pe lângă acestea, există şi familii care trăiesc şi cresc în aceste idei, iar în legătură cu unul dintre atentatotii de ieri, se ştia foarte clar cu ce se ocupă, a încercat la un moment dat să participe la o grupare sau un atentat prin care au încercat să elibereze un lider islamist din închisoare. Tânărul acesta, după ce a fost condamnat în 2001, 2002, 2003, în 2007 a fost dus la Palatul Elizee şi prezentat ca "un tânăr de viitor". Pentru că Franţa refuză în continuare să recunoască că au o problemă cu imigranţii. Şi acum aflăm că sunt peste 1.200 de francezi care au ajuns la graniţa cu Siria, pentru a duce o luptă cu terorismul. Vorbim despre civili, oameni care s-au hotărât să îşi facă singuri justiţie", a explicat Ana Maria Roman.
 
Marie Jeanne Ion a opinat că Franţa a uitat de tensiuni, războaie şi crize financiare. 
 
"Suntem obligaţi să vedem şi partea urâtă a Franţei. Cred că ei în Franţa au uitat toate aceste lucrui. Războaiele mondiale şi crizele sunt departe. Democraţia este laxă acolo. Dar democraţia acordă aceste drepturi cu largheţe plecând de la premisa că fiecare om are o bază de decenţă. Gândiţi-vă ce imagine ar fi fost în Franţa, dacă în locul a doi descreieraţi cu mitraliere, în redacţie, dacă s-ar fi adunat 10.000 de musulmani în Paris şi ar fi făcut un marş silenţios cerând drepturi şi acuzând răutatea cu care unii îşi bat joc de simbolurile lor. Cred că ar fi avut o acoperire mediatică foarte mare."
 
Actriţa Rona Hartner, a explicat că mobilizarea autorităţilor este lăudată la Paris, că nu există critici faţă de timpul de intervenţie al forţelor de ordine, dar a explicat că nu va lua parte la marşul anunţat pentru duminică.

 
"Am fost la Paris zilele astea. Atentatul a avut loc chiar acolo unde am eu şcoala de dans. Dar chiar zilele acestea nu am fost. Slavă Domnului! În 48 de ore s-a rezolvat această criză, nu ne aşteptam să fie atât de repede. Oamenii aceştia aveau şi un fel de amatorism, toată lumea este recunoscătoare forţelor de ordine, care şi-au făcut treaba. Trebuie să înţelegem, că dacă Franţa nu ar dejuca în fiecare lună nu ştiu câte atacuri, ar fi cu totul altceva. Sunt foarte multe persoane care caută şi înscenează tot soiul de atacuri, dar poliţia scoate la capăt fiecare situaţia. Sunt sigură că tot ce ţine de ei, fac. Dar uite că există şi zone de umbră. Şi au spus şi ei că vor da un buget mai mare pentru apărare şi că vor face tot posibilul pentru ca securitatea să fie întărită. Dar frica există. Atâtea personalităţi adunate la un loc, se expun la un risc foarte mare. Eu personal nu sunt fană Charlie Hebdo, dar uman mi se pare atroce. Mâine nu mă voi duce, din două motive. Fetiţa mea este foarte bolnavă  şi pentru că mi se pare periculos."
 

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close