Antena 3 CNN Actualitate Drama unui miner: Muşamalizarea unui accident din 2003 ajunge la CEDO (Vezi actele din dosar)

Drama unui miner: Muşamalizarea unui accident din 2003 ajunge la CEDO (Vezi actele din dosar)

Drama unui miner: Muşamalizarea unui accident din 2003 ajunge la CEDO (Vezi actele din dosar)
17 Noi 2008   •   17:52
EXCLUSIV ANTENA3.RO. După accidentul de la mina Petrila, în care au murit 12 mineri, o poveste tragică a unui miner a ieşit la suprafaţa, după cinci ani de la accidentul în care acesta a fost grav rănit. Antena3.ro v-a prezentat în exclusivitate, la o zi după explozia de la Petrila, drama pe care o trăieşte minerul, în urma unui accident din mina Lonea, din 2003. Pentru că nu şi-a găsit dreptatea în România, acesta a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Antena3.ro continuă povestea minerului care a rămas cu sechele pe viaţă şi vă prezintă documentele pe care acesta le-a înaintat la CEDO.
Nelu Bobirnac a fost în 2003 victima unui tragic accident petrecut în mina Lonea, aflată în aproierea minei Petrila. Atunci, trei mineri au fost răniţi în urma unei explozii de gaz metan. Nelu Bobirnac susţine că autorităţile au încercat să muşamalizeze acest accident în actele oficiale, prin ştergerea din acte a uneia dintre cele trei victime şi schimbarea cauzei exploziei. Deoarece nu a găsit o rezolvare favorabilă a cazului în România, Nelu Bobirnac a făcut plângere la Strasbourg, în iunie 2006, în care detaliază ce s-a întâmplat în timpul accidentului şi în care precizează neregulile pe care organele de cercetare nu le-au luat în calcul la momentul respectiv.
MINERUL NELU BOBIRNAC, DUPĂ ACCIDENTUL DIN 2003

Antena3.ro vă pune la dispoziţie expunerea faptelor din dosarul pe care minerul l-a înaintat Curţii de la Strasbourg şi care se află în lucru la CEDO
Hotărârea înaintată către CEDO (pdf)
Expunerea de fapte CEDO (pdf)
Nelu Bobirnac este angajat la Exploatarea Minieră Lonea, în subteran, de 21 de ani. Pe 20 martie 2003, la orele 5 dimineaţa el a fost victima unui accident colectiv de muncă. Pentru că minerul nu a fost mulţumit de felul în care a fost tratat şi despăgubit referitor la cele întâmplate după accidentul din mina Lonea, precum şi de modul în care s-a desfăşurat ancheta accidentului, Bobirnac a făcut mai multe sesizări la diverse organe ale statului.
Sabotat de către organelor judiciare
El a înaintat şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, prin care a solicitat să se facă cercetări privind accidentul colectiv de muncă în urma căruia a fost grav rănit împreună cu alţi doi colegi, în data de 20 martie 2003, la mina Lonea, care se află în subordinea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.
Plângerea a fost soluţionată însă nefavorabil şi s-a dispus printr-o ordonanţă din februarie 2005 scoaterea de sub urmărire penală şi neînceperea urmăririi penale în cazul celor care au cercetat cauzele accidentului din mina Lonea. Bobirnac a făcut din nou plângere, de data aceasta împotriva acestei ordonanţe, dar care a fost respinsă printr-o rezoluţie de către Prim-Procurorul de pe lângă Judecătoria Petroşani.
Sesizările minerului care a fost victima exploziei din martie 2003 nu s-au oprit, iar acesta a depus o plângere la Judecătoria Pteroşani şi împotriva rezoluţiei prim-procurorului. Instanţa de judecată a pronunţat o sentinţă prin care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată plângerea lui Nelu Bobirnac.
Minerul a declarat apoi recurs împotriva acestei sentinţe, iar printr-o decizie din decembrie 2005, Tribunalul Hunedoara a respins acest recurs din partea victimei accidentului.
Bobirnac motivează în expunerea faptelor către CEDO cum că "aceste soluţii au fost date (n.r. - de către instanţele judecătoreşti) deşi în motivarea plângerii am arătat că s-au efectuat cercetări subiective şi superficiale în legătură cu accidentul colectiv de muncă a cărui victimă am fost". De asemenea, minerul scrie în documentul către CEDO că i-a fost refuzată proba cu experiza medicală la Institutul Mina Minovici din Bucureşti, prin care el vroia să stabilească corect diagnosticul său ca urmare a exploziei din mina Lonea în care a fost implicat.
"Din actele dosarului a rezultat în mod neîndoielnic că ITM Petroşani (n.r. ? Inspectoratul Teritorial de Muncă) a stabilit că producerea accidentului a avut drept cauză o aprindere de metan şi deoarece a cauzat incapacitatea de muncă a trei persoane, trebuia cercetat de această instituţie şi nu de Exploatarea Minieră Lonea, aşa cum de fapt s-a procedat", detaliază Nelu Bobirnac în documentele pe care le-a trimis pentru Antena3.ro.
Minerul accidentat grav în urma exploziei din mina Lonea este de părere că prin toate cercetările care s-au facut de către organele judiciare i s-au încălcat drepturile şi a fost prejudiciat material, pentru că "s-au ascuns adevăratele cauzele ale accidentului şi că acesta a fost înregistrat pe baza unor declaraţii false, nefiind declarat colectiv, deşi erau îndeplinite condiţiile legale în acest sens", după cum mai arată expunerea de fapte înaintată CEDO.
"Gest criminal" şi probe false la dosar
Nelu Bobirnac este nemulţumit pentru că Instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani nu i-a admis la dosar expertiza medico-legală şi nici nu a acceptat să facă dovada faptelor pe care le susţine cu martori sau alte probe.
Victima accidentului de acum cinci ani din mina Lonea motivează în document că la dosar au fost ataşate expertize contradictorii privind amploarea arsurilor, prin care sunt stabilite mai multe procente din care rezultă suprafaţa corpului afectată de arsuri şi că anumite afecţiuni ar fi fost omise, cum ar fi traumatism al coloanei vertebrale, hipoacuzie mixtă, intoxicaţie acută cu monoxid.
Printre neregulile pe care minerul consideră că organele de cercetare a accidentului nu le-au luat în vizor se numără faptul că accidentul de muncă nu a fost încadrat ca fiind unul colectiv şi astfel s-a schimbat cauza şi numărul persoanelor accidentate. Apoi victima vorbeşte de executarea unor lucrări de împuşcare în subteran pe data de 18 martie 2003, deci cu două zile înaintea accidentului, în urma cărora metanul rezultat a fost scos prin jarul în care lucrau cele trei victime ale exploziei de atunci. Bobirnac consideră acele lucrări ca fiind "un gest criminal", pentru că "prescripţiile tehnice interzic executarea unor lucrări de împuşcare".
Bobirnac mai susţine că ancheta a fost condusă de o rudă de gradul întâi a celui care avea competenţa să raporteze accidentul şi care a condus acţiunea de salvare în care erau implicaţi cei trei mineri în momentul producerii exploziei. De asemenea, minerul a sesizat la CEDO şi faptul că martorii care au resimţit sulful şi bubuitura din urma exploziei nu au fost audiaţi niciodată şi că nu i s-a permis să vadă de către Exploatarea Minieră Lonea dosarul de cercetare a accidentului.
Victima exploziei din martie 2003 mai susţine că a fost ameninţat şi marginalizat după ce şi-a reluat activitatea la mina Lonea şi că nu i s-a întocmit dosar de boală profesională şi astfel nu a putut obţine bilet de tratament în 2003 şi 2005.
Puteţi vedea aici cererea şi expunerea de fapte trimise de Nelu Bobirnac la CEDO, în format pdf
Hotărârea înaintată către CEDO (pdf)
Expunerea de fapte CEDO (pdf)
Materialul prezentat de Antena3.ro a fost preluat de Ştirile Antena 3:

Paula Safta, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: miner paula safta
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close