"A săruta" vine de la "salutare", care în latină însemna a saluta, a prezenta omagii. E foarte interesant. Conform legilor fonetice, salutare a dat în românește a săruta. E o transformare des întâlnită, L devine R. Ca la sal, salis care a dat sare, caelum care a dat cer.
Așadar, a saluta din latină a dat a săruta în română. Iar a săruta în româna veche a avut mai întâi acest sens.
Explicația o găsim în mai multe dicționare, aici am pus pe scurt precizările din Dicționarul Etimologic al lui Alexandru Ciorănescu. E notat acolo că primul sens din limba veche al verbului "a săruta" era a saluta de fapt, abia apoi a pupa.
În limba veche, mai multe formule de salut conțineau verbul a săruta. "Sărut dreapta" era o formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. Iar "Sărut mâna", păstrată și azi, era o formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă.
Să recapitulăm. A săruta și a saluta au același strămos din latină, salutare.
A săruta e un verb moștenit, a saluta intră mai tarziu în română, dicționarul explicativ ne sugerează modelul din italiană, în orice caz, verbul de la originea celor două este același, salutare.
