Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministerul Educaţiei: 71,86% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar vor avea activitate faţă în faţă săptămâna viitoare

Ministerul Educaţiei: 71,86% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar vor avea activitate faţă în faţă săptămâna viitoare

Ministerul Educaţiei a anunţat, vineri seară, că peste 12.800 de unităţi de învăţământ preuniversitar, reprezentând 71,86%, vor avea activitate faţă în faţă în săptămâna 15-19 noiembrie.

Ministerul Educaţiei: 71,86% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar vor avea activitate faţă în faţă săptămâna viitoare
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Sebastian Tataru
de Georgiana Adam    |    12 Noi 2021   •   21:48

Potrivit Ministerului Educaţiei, aproape 5.000 de unităţi (27,8%) vor face cursuri online, având rata de vaccinare mai mică de 60%.

În urma centralizării datelor raportate de inspectoratelor școlare județene, în săptămâna 15 - 19 noiembrie 2021, unitățile de învățământ, inclusiv palatele copiilor,
cluburile copiilor, cluburile sportive școlare, vor funcționa astfel:

Număr unități cu activitate față în față: 12.882 (71,86%);

Aproape 5.000 de unităţi cu rata de vaccinare mai mică de 60% vor face cursuri online

Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a ratei de vaccinare mai mică de 60%: 4.983 (27,8%);

Număr unități cu activitatea integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din ordinul comun (solicitare a unității și aprobare ISJ/ISMB): 55 (0,31%);

Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 6 alin. 2 din ordinul comun (cel puțin 50% din nr. de clase suspendate): 6 (0,03%);

Număr unități de învățământ integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 6 alin. 9 din ordinul comun (anchetă DSP, hotărâre CJSU): 0

"Lista unităților de învățământ (cu personalitate juridică și structuri arondate), incluzând ratele aferente de vaccinare ale personalului, va fi disponibilă integral, pe edu.ro, sâmbătă, 13 noiembrie, în prima parte a zilei", a precizat sursa citată.

 

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close