Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Apelative, alinturi și diminutive folosite în cuplu

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Apelative, alinturi și diminutive folosite în cuplu

Pe cuvânt, cu Ana Iorga: Apelative, alinturi și diminutive folosite în cuplu
de M.Z.    |    14 Feb 2017   •   12:25

De ziua îndrăgostiţilor, Ana Iorga a făcut topul apelativelor de alint şi al diminutivelor de tot felul. „Iubitu" şi „iubita" au cel mai mare succes. Iar în forma unisex „iubi" bat orice altă dulcegărie.

Totuşi, vin tare din urmă animăluţele. Dar şi aici e o retorică, pentru că nu orice iepuraş e pe lista alinturilor. Puii şi pisoii conduc detaşat: „pui", „puiuţ" şi „pui mic"! Apoi „pisi", „pisic", „pisoi" şi „motănel". 

Îi spui unui bărbat „pisoi" şi parcă i-ai surprins toată masculinitatea şi vigoarea! E drept că nu suntem noi siropoşii pământului. Şi Carol al II-lea îi spunea frumoasei Ella Filitti „Păsărica mea". 

Dar asta se întâmpla la începutul veacului trecut, înainte de primul Război Mondial. Şi dacă azi ni se pare amuzant, atunci avea oarecum altă poezie. Eminescu îi scria Veronicăi Micle „dulcea mea doamnă", iar ea lui „Eminul meu iubit". Poate sună pompos acum, dar nu e lipsit de oarecare eleganţă. 

Revenind la dulcegăriile noastre, o altă izbândă este „guriţă"! E destul de vechi, vine din generaţia părinţilor noştri. Parcă-l şi auzi: „Guriţă, servim şi noi nişte mititei cu muştar?". „Guriţă" se menţine tânăr, că a prins şi la cei care cunosc acum focul amorului. 

Și nu e tot. Abia acum urmează ce e mai tare! „Mami" şi „Tati" sunt apelativele supreme în cuplu. Nu ştiu prin ce sminteală au ajuns să se refere la iubit şi la iubită. Mai ales în cuplurile fără copii. „Mami, vedem şi noi un film?". „Tati, ce romantic eşti azi!". Adică e moartea pasiunii. 

Dar există şi apelativele aşa-zis înălţătoare: „Iubire", „Viaţa mea", „Iubirea mea", „Iubirea vieţii mele". Cel mai tare e că unii aşa au salvat numele soţului sau al soţiei în telefon. Adică apare pe ecran „Iubirea vieţii mele" is calling. Şi n-ar fi nimic, să nu ziceţi că suntem noi răi. Doar că uite cum sună drăgălăşeniile astea când nu mai suntem în spaţiul rarefiat al iubirii absolute: „Iubirea vieţii mele, duci tu gunoiul?", „Pisoi, spală tu vasele, te rog!". În plus, în public e destul de jenant să ştie toată lumea că eşti ”iubi” sau ”pui mic”. 

Îndrăzniţi să vă spuneţi pe nume. E atâta candoare în numele celuilalt rostit simplu. E mult mai sexy decât „pisoi", a fost îndemnul Anei Iorga, marți, la rubrica Pe cuvânt.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close