Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Dezacordul dintre subiect şi predicat

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Dezacordul dintre subiect şi predicat

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Dezacordul dintre subiect şi predicat
30 Ian 2018   •   10:57

Dezacordul este o greşeală care poate apărea în nenumărate situaţii şi poate fi de mai multe feluri: dezacord în număr, în gen sau în caz. Poate cel mai grav sau cel mai blamat este dezacordul dintre subiect şi predicat, asta ştim din şcoală.

Astăzi ne ocupăm de una dintre situaţiile speciale de dezacord dintre subiect şi predicat: „Juriul au decis câştigătorii", „Comisia au selectat mai mulţi candidaţi".

În aceste exemple, subiectul e exprimat printr-un substantiv colectiv. Adică vorbim despre un substantiv la singular „juriul, comisia", dar el are înţeles de plural, pentru că presupune o pluralitate, un ansamblu de elemente. Când spunem „juriu", ne gândim la mai multe persoane care jurizează. „Comisia", la fel, înseamnă mai mulţi oameni care analizează şi decid în privinţa unei probleme. Asta însă nu trebuie să ne facă să realizăm acordul predicatului la plural. Aceste substantive colective presupun, e drept, o pluralitate de indivizi. Dar formal, substantivul colectiv este la singular.

×
Subiecte în articol: Pe cuvant cu Ana Iorga
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close