Informaţie bombă în ediţia de vineri a cotidianului Jurnalul. Avocata care l-a ajutat de medicul escroc să-şi rezolve problemele cu actele în ţara noastră ar fi şi ea FALSĂ, potrivit unor surse din anchetă.
Jurnaliştii scriu că atât italianul cât şi avocata sa ar putea face parte dintr-o reţea de crimă organizată internaţională, mult mai extinsă, din care fac parte şi angajaţi ai unor instituţii publice.
Interpol a cerut ajutorul Poliţiei Române în acest caz şi cercetează acum această reţea.
Mai multe amănunte despre acest caz puteţi citi în ediţia de vineri a cotidianului naţional Jurnalul.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru chirurgul fals italian, acesta fiind acuzat de trei infracţiuni, înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei.