Antena 3 CNN Actualitate Hackerii Killnet îi răspund lui Cîțu. Au folosit chipul său într-un videoclip cu femei pe plajă: ”Nu fi ofensat, frumusețe”

Hackerii Killnet îi răspund lui Cîțu. Au folosit chipul său într-un videoclip cu femei pe plajă: ”Nu fi ofensat, frumusețe”

Hackerii de la Killnet îi transmit lui Florin Cîțu "să nu se simtă ofensat". Aceștia au schimbat chipul fotomodelelor din Baywatch cu al său, într-un colaj video, după ce Florin Cîțu a pus la îndoială abilităţile hackerilor pro-ruşi, care l-au confundat cu Marcel Ciolacu. ”Nu fi ofensat, frumusețe”, i-au transmis hackerii lui Florin Cîțu.

Hackerii Killnet îi răspund lui Cîțu. Au folosit chipul său într-un videoclip cu femei pe plajă: ”Nu fi ofensat, frumusețe”
Sursa foto: Telegram/KILLNET
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Mai 2022   •   23:17

Florin Cîţu a spus că hackerii "nu ştiu cine este preşedintele Senatului", după o serie de atacuri cibernetice care au vizat cele mai importante instituţii publice din România.

„În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar, trecem peste asta. În al doilea rând, dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai numele corect dar să greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să greşeşti invers, dădeai un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului”, a comentat Florin Cîţu.

Specialiştii în securitate cibernetică din cadrul STS au blocat, weekendul trecut, mii de atacuri cibernetice care au vizat cele mai importante instituţii publice din România.

„În acest sfârşit de săptămână, specialiştii în securitate cibernetică ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au blocat mii de atacuri maliţioase. Acestea au fost îndreptate asupra site-urilor unora dintre cele mai importante instituţii din România. Este o creştere semnificativă, pe anumite pagini web depăşindu-se procentul de 100% a acestor tipuri de atacuri în comparaţie cu alte perioade”, a transmis, duminică, STS, într-un comunicat de presă.

 

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu hackeri killnet
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close