E un subiect important mai ales în contextul exodului de creiere, pentru că vorbind despre ei, vorbim implicit şi despre viitorul şi perspectivele economice pe care le are România.
Şi aici intervine, bineînţeles, şi statul pentru că în funcţie de cum înţelege acesta să sprijine tinerii, tot aşa va arăta şi societatea şi economia românească în viitor.
Sarcina pe care o are Ministerul Tineretului şi Sportului este una deosebit de grea. Nici dacă lăsăm, pentru scurt timp, partea cu sportul pe plan secund şi ne concentrăm doar asupra tineretului autohton, tot nu devine mai uşoară.
"Cand vorbim despre tineri vorbim despre viitorul acestei tari. Cand vorbim despre sanse pe care statul le acorda tinerilor aflati la inceput de drum, vorbim despre sanse pe care statul le da viitoarei societati, si cand vorbim despre speranta de viata crescuta si calitate a vietii nu putem sa omitem importanta sportului."
Aşa începe primul paragraf din capitolul dedicat tineretului din programul actual de guvernare. Sună bine, dar cu punerea în practică va fi dificil.
Cu alte cuvinte, ministerul trebuie să faciliteze crearea şi punerea în aplicare a unei strategii care să ducă la integrarea cât mai multor tineri pe piaţa muncii, să asigure condiţii de formare continuă, să creeze un cadru care să le asigure condiţii de viaţă nu doar decente ci şi atractive în aşa fel încât aceştia să fie tentaţi să-şi întemeieze o familie în România, nu să plece în străinătate.
Stoparea exodului de creiere e cu siguranţă una dintre cele mai însemnate provocări economice dar şi sociale ale momentului. Sute de mii români, că vorbim de medici, de asistente medicale, de specialişti în IT sau de meseriaşi pricepuţi au părăsit deja România doar de la intrarea ţării in Uniunea Europeană. Din păcate, cei mai mulţi nu doar că erau pricepuţi ci şi destul de tineri. Iar asta ne costă enorm. Şi în bani, nu doar în oameni de calitate. Pentru economia internă plecarea acestora reprezintă un cost care probabil nu va mai fi amortizat niciodată.
Chiar dacă acesta e un risc asumat în orice societate normală şi liberă, nu trebuie să ignorăm că s-a investit mult în educarea, şcolarizarea unor tineri, care în momentul în care ar putea să devină productivi şi să întoarcă în economie ce s-a investit în ei, decid să plece.
Faptul că aceşti oameni câştigă experienţă în afara graniţelor şi că dobândesc o mentalitate mult mai constructivă, lepădându-se de anumite metehne mioritice mai puţin onorabile nu e de ajuns dacă nu se şi întorc să muncească şi să trăiască în România, polarizând astfel experienta lor mai departe.
E însă greu de crezut că o dată plecaţi şi obişnuiţi cu un anumit standard de salarizare şi viaţă vor avea curajul să se întoarcă aici, dacă România nu le va oferi un cadru civilizat, stabil şi care să le permită să prospere.
