Antena 3 Actualitate Judecătoarea Mona Pivniceru a demisionat din CSM

Judecătoarea Mona Pivniceru a demisionat din CSM

08 Aug 2012   •   12:50
Judecătoarea Mona Pivniceru a demisionat din CSM
Sursa foto: Foto: Antena 3

Judecãtoarea Mona Pivniceru şi-a dat demisia din funcţia de membru al CSM. Demisia vine ca urmare a propunerii premierului Victor Ponta de a o numi ministru al Justiţiei.

Plenul CSM urmează să ia în discuţie demisia lui Pivniceru în şedinţa plenului stabilită deja pentru data de 20 august, relatează Mediafax.

În urma acceptării demisiei, Pivniceru se va întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde ar putea fi detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii a respins, în şedinţa de luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea în funcţia de ministru a Monei Pivniceru - propusă de premierul Victor Ponta pentru portofoliul Justiţiei.

Potrivit unor surse din magistratură, pentru a accede în funcţia de ministru, Pivniceru a trebuit să-şi dea demisia din funcţia de membru al CSM.

CSM: Calendarul Plenului a fost stabilit pentru 20-24 august

Calendarul de şedinţe publice a Plenului CSM a fost stabilit pentru săptămâna 20-24 august 2012.


Anterior acestei perioade este imposibilă reuniunea în condiţii de cvorum, informează Consiliul în cadrul unui comunicat de presă.

CITIŢI COMUNICATUL CSM

Demisia unui membru nu este efectivă până când Plenul nu ia act de aceasta.


 


 


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close