Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, miercuri, în cadrul primei conferințe de presă de la Palatul Cotroceni, că nu este deloc mulţumit de procesul anticorupţie. „Statul român are restanţe foarte foarte mari”, a spus el. De asemenea, acesta a mai precizat că „este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”.
Președintele a mai adăugat că va avea discuţii cu şefii Parchetelor în perioada următoare.
„Am tot spus asta și îmi mențin punctul de vedere: nu sunt deloc mulțumit de procesul anticorupție. Sunt zone întregi de corupție care sunt neglijate de statul român, iar imediat ce vom încheia chestiunea legată de deficit și de formarea Guvernului, justiția va deveni principala mea preocupare,inclusiv discuții cu șefii Parchetelor, inclusiv despre planurile de management ale noilor șefi ai Parchetelor, care își vor începe mandatul la începutul anului 2026. Evident că statul român are aici restanțe foarte, foarte mari”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan: „Este nevoie de un director civil la SRI”
Președintele României crede că SRI are nevoie de o conducere civilă și, de asemenea, susține că serviciile de informații ar trebui să se implice mai activ în combaterea evaziunii fiscale, pe care o consideră o problemă de securitate națională.
„În ceea ce privește serviciile, da, este nevoie de un director civil la SRI; foarte probabil este nevoie și de un director la SIE.
Serviciile de informații, pentru că evaziunea fiscală este o chestiune de securitate națională, trebuie să fie preocupate și să furnizeze informații relevante despre această problemă, iar rolul lor trebuie să se oprească la transmiterea acestor date către ANAF și către Parchete. Un director civil al SRI trebuie să aibă ca principală misiune tocmai acest lucru: să se asigure că nu mai avem o interferență a serviciilor mai mult decât este cazul”, a mai declarat președintele României.