Autorităţile au anunţat încă o restricție de circulație pe autostrada A1, în zona municipiului Sibiu, pentru montarea unui panou cu informații variabile. Astfel, în noaptea miercuri spre joi, între orele 00:00 și 04:00 se va închide circulația alternativ, atât pe sensul Sibiu – Sebeș (între orele 00:00 și 02:00) cât și pe sensul Sebeș – Sibiu (între orele 02:00 – 04:00). Traficul va fi deviat prin municipiul Sibiu, a transmis CNAIR.
"În această perioadă circulația va fi deviată prin municipiul Sibiu, pe următoarea rută:
Pentru sensul Sibiu – Sebeș (între orele 00:00 – 02:00):
A1 - Nod Rutier Păltiniș → str. Henri Coandă (în municipiul Sibiu) → str.. Ștefan Cel Mare (în municipiul Sibiu)→ str. Constituției (în municipiul Sibiu) → str. Lungă (în municipiul Sibiu) → A1 - Nod Rutier Mediaș
Pentru sensul Sebeș – Sibiu (între orele 02:00 și 04:00):
A1 - Nod Rutier Mediaș → intersecție DN14 → str. Rusciorului (în municipiul Sibiu) → str. Constituției (în municipiul Sibiu) → str.. Ștefan Cel Mare (în municipiul Sibiu) → A1 - Nod Rutier Păltiniș
Traseul deviat este valabil și pentru autovehiculele de mare tonaj care în mod normal nu au voie să între în municipiul Sibiu. Restricția este necesară pentru montarea unui panou cu informații variabile. Menționăm că în cursul acestei săptămâni se vor institui mai multe restricții asemănătoare pe autostrada A1, de care vă vom informa din timp", a comunicat CNAIR.