Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum vrea Bujduveanu să scape Bucureștiul de traficul infernal. Primarul anunță noi interdicții și amenzi uriașe pentru unii șoferi

Cum vrea Bujduveanu să scape Bucureștiul de traficul infernal. Primarul anunță noi interdicții și amenzi uriașe pentru unii șoferi

I.C.
2 minute de citit Publicat la 20:20 08 Oct 2025 Modificat la 21:49 08 Oct 2025
mașini în coloană
Primarul general la Capitalei anunță noi interdicții și amenzi uriașe pentru unii șoferi. Foto: Getty Images

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, vrea ca mașinile de gunoi și cele de aprovizionare să fie interzise pe străzile din București în anumite intervale orare. Restricția ar urma să se aplice între orele 7:00 - 10:00 și 16:00 - 19:00, perioadele în care locuitorii orașului își duc copiii la școală sau se deplasează spre și de la serviciu. Nerespectarea acestei reguli va fi sancționată cu amenzi între 3.000 și 5.000 de lei.

El a explicat că măsura ar putea reduce traficul cu aproximativ 20% în Capitală.

„Discuțiile pe trafic le-am făcut împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, cu domnul ministru Predoiu. (...) În ceea ce privește traficul am luat această decizie ca să propunem Consiliul General un interval orar în care să scoatem mașini neesențiale din trafic. Am spus-o, pe monitorizări, am discutat-o nenumărate rânduri. Sunt 1,7 milioane de mașini înmatrulate în București, 300.000 zilnic intră pe arterele principale, cifre pe care le avem de la Ministerul Afacerilor Interne. Toate aceste mașini nu încap în acest oraș, n-au cum să încapă. Ca să rezolvăm această problemă trebuie să ne gândim care este prioritatea noastră, a bucureștenilor”, a explicat Bujduveanu, la Digi24.

Primarul a subliniat că prioritatea sunt părinții și copiii care trebuie să ajungă la școală și muncă la orele de vârf. „Noi considerăm că prioritatea noastră sunt părinții, copiii care trebuie să ajungă la școli în fiecare dimineață și părinții sau bucureștenii care trebuie să ajungă la muncă dimineața și seara”, a spus el.

Bujduveanu a detaliat modul în care vor fi gestionate restricțiile: „Și dacă agreăm împreună cu toții că intervalul orar în care se merge la muncă este între 7:00 și 10:00 și între între 16.00 și 19.00 după-amiază, considerăm că în acel interval orar trebuie să scoatem mașinile neesențiale. Și aici mă refer mașini de ridicat deșeuri. Mașina de gunoi care în fiecare zi, atunci când te grăbești să ajungi la muncă, blochează toată strada până reușești să ieși în bulevardul principal. Pe lângă mașinile de gunoi, avem acele mașini de aprovizionare. Cred că și dumneavoastră v-ați întâlnit în București zilnic cu câte o dubiță parcată pe prima bandă și întrebare a tuturor bucureștenilor este - «dar fix acum? Nu puteai să vii mai devreme sau mai târziu? Trebuia să blochezi prima bandă de pe Ștefan cel Mare, când milioane de bucureșteni trebuie să ajungă fie la școală, fie la muncă?»”

El a adăugat că măsura va fi aplicată conform legii: „Decizia va fi una foarte simplă: în acest interval orar, aceste mașini nu vor mai avea voie să circule, pentru că avem această posibilitate, conform legii. Știți că noi avem taxe pentru mașinile de tonaj mare în diferite zone. În momentul de față vom interzice de tot în acele intervale. Repet 7:00 - 10:00 dimineața, 16:00 - 19:00 după-amiază, iar sancțiunea va fi între 3.000 și 5.000 lei. Sancțiune care va fi aplicată de poliția locală și de către Brigada Rutieră a Poliției Naționale. Trebuie să găsim și, de data asta, Primăria Municipiului București a venit cu o soluție punctuală pentru a rezolva una dintre cele două mari probleme ale orașului - problema traficului. Închipuiți-vă că, dacă din 1.000.000 de mașini care ar zilnic s-ar plimba acele interval orar, noi am scoate 200.000 înseamnă o ameliorare a traficului de 20%. Și 20% cred că este o cifră foarte mare raportat la probleme pe care-l are Bucureștiul astăzi”, a conchis Bujduveanu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close