Antena 3 CNN Actualitate Locale ”Drum lin spre cer, îngerașul nostru!” | El este Dănuț, tânărul de 20 de ani care a murit la Timișoara. Era geniu în robotică

”Drum lin spre cer, îngerașul nostru!” | El este Dănuț, tânărul de 20 de ani care a murit la Timișoara. Era geniu în robotică

Dănuț este tânărul în vârstă de 20 de ani, care a murit, noaptea trecută, în Timișoara. Băiatul făcea parte din echipa de robotică Delta Force care a câștigatul, anul trecut, campionatul mondial din Statele Unite.

”Drum lin spre cer, îngerașul nostru!” | El este Dănuț, tânărul de 20 de ani care a murit la Timișoara. Era geniu în robotică
Sursa foto: Facebook / Danut Tol
de Daciana Cordoş    |    23 Feb 2023   •   10:22

Dănuț făcea parte din echipa Liceului Național de Informatică din Arad, care a câștigat anul trecut Campionatul Mondial de Robotică desfășurat în Houston, Texas.  

La Campionatul Mondial de Robotică au participat 160 de echipe din toate cloțurile lumii. Arădenii formează prima echipă internațională care a câștigat acest campionat, scrie forbes.ro

Tânărul se afla, noaptea trecută, în mașina unui prieten care a pierdut controlul volanului și a izbit violent o autoutilitară a Serviciului de Transport Public din Timișoara. În urma impactului violent, o altă tânără de 20 de ani și-a pierdut viața. De asemenea, șoferul și pasagerul din dreapta se află în stare gravă la spital. 

Sora lui Dănuț a postat, în această dimineață, un mesaj pe o rețea socială.  

”Nu te voi uita niciodată, dragul meu frate! Ai lăsat un gol imens în sufletele noastre!”, a scris Sorina, sora lui Dănuț, pe o rețea socială.  

Citește și: Doi tineri de doar 20 de ani au murit pe loc și alți doi sunt în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau s-a izbit de o autoutilitară

Și mama lui Dănuț a postat un mesaj cu scurtă vreme în urmă: 

”Drum lin spre cer, îngerașul nostru!”, a scris femeia pe Facebook. 

Iar prietenii și cunoscuții și-au exprimat durerea. 

”Vestea aceasta m-a cutremurat! Dănuț mi-a fost elev și am in minte imaginea acelui copil dolofan, drăgălaș, curios și foarte simpatic. Nu credeam că voi vorbi despre el la timpul trecut! Dănuț, să ai drumul lin spre cer! Pentru părinți nu cred că voi găsi cuvinte care să le aline suferința! Dumnezeu să vă dea putere! Sincere condoleanțe! 

Nu pot sa cred așa ceva. Dumnezeu să-l odihnească și familiei multa mângâiere sa treacă peste acest necaz. Dumnezeu sa-l ierte!

Lumină veșnică Dănuț, ai fost un copil minunat!!” sunt doar câteva dintre mesajele primite de familie. 

×
Subiecte în articol: accident Timișoara
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close