Antena 3 CNN Actualitate Locale 20 de oameni și o pisică, salvaţi de pompieri dintr-un incendiu la un bloc din Alexandria, Teleorman

20 de oameni și o pisică, salvaţi de pompieri dintr-un incendiu la un bloc din Alexandria, Teleorman

Un incendiu a izbucnit astăzi la o garsonieră dintr-un bloc din Alexandria, Teleorman. 20 de persoane au fost evacuate de pompieri, dintre care 3 au ajuns la spital cu atac de panică. Pe timpul intervenției salvatorii au evacuat şi o pisicuță ce se afla pe casa scării din blocul afectat de incendiu.

20 de oameni și o pisică, salvaţi de pompieri dintr-un incendiu la un bloc din Alexandria, Teleorman
Sursa foto: ISU Teleorman
de Claudia Popovici    |    14 Ian 2022   •   16:42

Potrivit ISU Teleorman incendiul a pornit astăzi în jurul prânzului în interiorul unei locuințe, la parterul unui bloc social din Alexandria, situat pe strada Al. Ghica, judeţul Teleorman. 10 dintre locatari au reușit să se evacueze şi au sunat imediat la 112.

La fața locului au ajuns rapid patru echipaje de pompieri, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

Incendiu bloc Alexandria, Teleorman

20 de persoane au fost evacuate de echipajele de pompieri în condiții de siguranță. Dintre acestea, trei persoane au fost asistate de către echipajele medicale ale SAJ și SMURD, deoarece prezentau atac de panică și ușoară intoxicație cu fum, refuzând apoi să meargă la spital.

„Au ars ori au fost deteriorate de foc un pat, cca. 100 kg de textile, o fereastră PVC, mobilierul din dormitor și bucătărie, instalația de căldură, covoarele, pardoseala și zugrăveala de pe pereți, pagubele fiind estimate la suma 15000 de lei. Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 150000 de lei, reprezentând apartamentele învecinate", se arată în comunicatul transmis de ISU Teleorman.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

20 de oameni și o pisică, salvați de pompieri din incendiu bloc Alexandria

Pe timpul acestei intervenții pompierii au reușit să salveze și viața unei pisicuțe ce se afla pe casa scării din blocul afectat de incendiu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost jarul provenit de la o țigară nestinsă corespunzător, care a căzut pe materialele textile din apropierea unui pat.

"La momentul producerii acestui eveniment, în locuință se aflau doi minori, unul de 14 ani și celălalt de aproape 3 ani, aceștia reușind să se autoevacueze la timp deoarece fratele cel  mare nu s-a pierdut cu firea, procedând corect prin părăsirea imediată a locuinței împreună cu cel mic", mai spune ISU Teleorman.

În acest context, pentru prevenirea situațiilor asemănătoare, pompierii recomandă cetățenilor să respecte măsurile de prevenire a incendiilor referitoare la fumat și la supravegherea copiilor.

Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.

×
Subiecte în articol: incendiu bloc alexandria pompieri
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close