Antena 3 CNN Actualitate Locale Un primar din România a vrut să le vină de hac transportatorilor care nu respectă limitele de gabarit. Măsura care i-a revoltat pe toți șoferii care traversează zona

Un primar din România a vrut să le vină de hac transportatorilor care nu respectă limitele de gabarit. Măsura care i-a revoltat pe toți șoferii care traversează zona

Revoltat că transportatorii nu mai respectă limitele de gabarit, primarul localității Stăuceni a montat pe un drum abia reabilitat două blocuri mari din beton, în încercarea de a bloca accesul camioanelor. Cele două blocuri din beton au fost plasate pe cele două sensuri de mers în urmă cu două luni.

Un primar din România a vrut să le vină de hac transportatorilor care nu respectă limitele de gabarit. Măsura care i-a revoltat pe toți șoferii care traversează zona
Sursa foto: Monitorul de Botoșani & Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Apr 2022   •   14:25

Situația se înregistrează pe drumul comunal 31A, care face legătura între Stăuceni și satul Tocileni, drum care a fost reabilitat de administrația locală prin intermediul PNDL II și a costat aproape 1,2 milioane de euro (n.r. – 6,8 milioane de lei).

Au fost instalate două indicatoare rutiere care avertizează asupra faptului că drumul se îngustează și că există restricție de viteză de 30 de kilometri pe oră.

Traficul prin zonă este strangulat, întrucât spațiul dintre cele două blocuri din beton permite accesul doar pentru o singură mașină. Șoferii care trec pe acolo spun că improvizația este extrem de periculoasă, întrucât aceasta nu este semnalizată corespunzător și nici nu este în acord cu legislația rutieră.

Recepția a fost semnată anul trecut și, după ce au început lucrările de modernizare la drumul național 29D Botoșani – Ștefănești, traficul auto pentru autoturisme și mașinile de până la 7,5 tone a fost deviat temporar pe acest drum.

Însă, deși au fost montate indicatoare rutiere privind restricțiile de tonaj, transportatorii au făcut abstracție de ele și au început să circule cu camioanele grele pe acolo.

De altfel, primele amenințări cu blocarea drumului pentru camioane au apărut încă din toamna anului trecut. Atunci, supărat că asfaltul proaspăt turnat pe drumurile comunale a început să fie distrus de camioanele de mare tonaj.

Ideea s-a materializat în primăvara acestui an, când s-au montat parapeții din beton. Doar că barajul de pe șosea a ajuns subiect de discuții abia în urmă cu câteva zile, când, revoltați de situație, șoferii au postat câteva imagini pe o rețea de socializare.

Prin urmare, reprezentanții Poliției Rutiere au reacționat, iar în cursul zilei de miercuri, 27 aprilie, au fost în control pe drumul cu pricina și au sancționat primăria.

În prezent drumul a fost eliberat de către cei de la primărie, însă se gândesc la alte măsuri de restricționare a traficului.

×
Subiecte în articol: primar şoferi drum
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close