Asociația Alternativa Civică Timișoara, împreună cu Federația Inițiativa Timișoara, au anunțat că vor organiza, miercuri la ora 19:00, în Piața Operei Timișoara, un protest pentru Dominic Fritz, în urma deciziei CCR de a aproba „amendamentul Fritz” din Legea ANI, care îl lasă fără mandatul de primar. „Este un protest pentru respectarea principiului că regulile nu pot fi schimbate retroactiv pentru a produce consecințe noi asupra unor situații juridice deja consumate”, au transmis organizatorii, într-un comunicat de presă. „Astăzi nu apărăm privilegii. Apărăm principii. Nu apărăm interese de partid. Apărăm Constituția”, mai spun ei.
„Protestul vine după decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind proiectul de lege PI-x nr. 530/2026 / L464/2026, în cadrul căruia Curtea a considerat constituțională o prevedere care, în opinia noastră, ridică grave probleme în raport cu principiul neretroactivității legii, consacrat expres de Constituția României”, arată inițiatorii protestului.
Amendamentul presupune încetarea de drept a funcției/demnitații publice la 30 de zile de la intarea în vigoare a legii pentru cei care sunt declarați definitv în conflict de interese.
„Considerăm că problema fundamentală ridicată de această soluție legislativă este aceea a aplicării unui nou regim sancționator unor fapte și situații juridice consumate sau stabilite anterior intrării în vigoare a legii – facta praeterita.
Articolul 15 alineatul (2) din Constituția României este fără echivoc: «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile».
Acest principiu nu este o simplă formulă juridică și nici un detaliu care poate fi relativizat în funcție de interese politice sau de conjunctura momentului. Neretroactivitatea legii reprezintă una dintre garanțiile fundamentale ale securității juridice, ale previzibilității normelor și ale protecției cetățeanului împotriva exercitării arbitrare a puterii”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Aceștia subliniază că, atunci când consecințele juridice ale unor fapte sau situații anterioare sunt modificate ulterior printr-o lege nouă, într-un sens defavorabil persoanelor vizate, „este pusă în discuție însăși limita constituțională dintre puterea legiuitorului și drepturile fundamentale garantate de Constituție”.
„Nu putem accepta ca principiile constituționale să fie interpretate selectiv. Nu putem accepta ca regula potrivit căreia legea dispune numai pentru viitor să fie golită de conținut prin soluții legislative și interpretări care permit producerea unor efecte juridice noi și defavorabile pentru situații juridice născute și stabilite înainte de intrarea în vigoare a legii.
Decizia de constituționalitate pronunțată în legătură cu această prevedere ridică, în opinia noastră, o problemă gravă pentru statul de drept și pentru încrederea cetățenilor în instituțiile fundamentale ale statului.
Curtea Constituțională are rolul esențial de a garanta supremația Constituției. Tocmai de aceea, atunci când o decizie a sa este percepută ca fiind în contradicție cu un principiu constituțional fundamental, societatea civilă are nu doar dreptul, ci și responsabilitatea de a reacționa public, pașnic și argumentat”, mai spun aceștia.
Organizatorii definesc protestul ca fiind unul „pentru Constituție” și „pentru democrație”.
„Protestul din 19 august 2026 este un protest pentru Constituție. Este un protest pentru democrație. Este un protest pentru respectarea principiului că regulile nu pot fi schimbate retroactiv pentru a produce consecințe noi asupra unor situații juridice deja consumate.
Apărarea statului de drept nu înseamnă apărarea unei persoane, a unui partid sau a unui interes de moment. Înseamnă apărarea regulilor care trebuie să fie aceleași pentru toți și care trebuie respectate inclusiv de instituțiile chemate să le protejeze.
Constituția nu poate fi respectată doar atunci când este convenabil. Principiile sale trebuie apărate tocmai atunci când sunt puse la încercare.
Asociația Alternativa Civică Timișoara și Federația Inițiativa Timișoara îi cheamă pe cetățenii care cred în democrație, în supremația Constituției, în securitatea juridică și în respectarea statului de drept să se alăture acestui demers civic.
Astăzi nu apărăm privilegii. Apărăm principii. Nu apărăm interese de partid. Apărăm Constituția. Nu cerem favoruri. Cerem respectarea legii fundamentale a României. Pentru democrație. Pentru Constituție. Pentru statul de drept”, se mai arată în comunicat.
Curtea Constituţională a României a decis, luni, că „amendamentul Fritz” din Legea ANI este constituțional. Acesta presupune încetarea de drept a funcției/demnitații publice la 30 de zile de la intarea în vigoare a legii pentru cei care sunt declarați definitv în conflict de interese.
USR a atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) Legea ANI, la o zi după ce aceasta a fost adoptată de Parlament cu amendamentul „Fritz”, depus de PSD, și amendamentul AUR privind averile partenerelor demnitarilor.
Peste 120 de persoane sunt vizate de acest amendament.
Marți, Președintele Nicușor Dan a spus că nu este convins de decizia Curții Constituționale privind Legea integrității și așteaptă motivarea judecătorilor.
Și Ilie Bolojan a criticat decizia privind „amendamentul Fritz”, spunând că schimbarea regulilor pentru un caz concret poate transforma legea într-un instrument de „vendetă politică” și poate expune România unui nou risc de condamnare la CEDO.
El a cerut, la rândul său, publicarea rapidă a motivării CCR, astfel încât Parlamentul să poată modifica legea înainte de termenul de 31 august, important pentru jalonul din PNRR.
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a spus marți că „Dominic Fritz trebuie să rămână în continuare președintele USR”. „Eu voi vota pentru reconfirmarea rolului de președinte pentru Fritz, pentru că mesajul nu poate să fie că, în fața unui abuz, facem un pas în spate”, a spus ea, la Antena 3 CNN.