Judecătoria Sectorului 5 din București a decis să-l lase în libertate pe bărbatul acuzat că a lovit în mod repetat un câine de talie mică și i-a amenințat cu moartea pe martori.
Anterior, procurorul de caz a cerut arestarea preventivă suspectului, relatează Agerpres.
Câinele bătut de individ era într-o stare vizibilă de rahitism, neîngrijire şi vulnerabilitate, menționează sursa citată.
Procurorul contestă lăsarea suspectului în libertate
Procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rănire cu intenție a animalelor şi tulburarea ordinii şi liniștii publice.
El l-a sesizat, duminică, pe judecătorul de drepturi şi libertăți de la Judecătoria Sectorului 5 cu propunerea arestării preventive a suspectului în vârstă de 71 de ani, pe o durată de 30 de zile.
Însă magistratul a respins cererea, lăsându-l în libertate pe individul care i-a amenințat cu moartea pe trecătorii ce au încercat să intervină în apărarea animalului.
Reprezentanții Parchetului au declarat, luni, că vor contesta decizia privind cercetarea în libertate a acestui suspect.
Procuror: Faptele s-au petrecut în spațiul public, însoțite de urletele de durere ale animalului
Conform referatului de solicitare a arestării preventive, sâmbătă, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla pe o arteră stradală intens circulată din Sectorul 5, suspectul cu inițialele T.C., în vârstă de 71 de ani, a agresat timp de 20 de minute câinele de talie mică.
"Suspectul a exercitat acte repetate de violență fizică şi cruzime asupra unui exemplar canin de talie mică, în vârstă de aproximativ 4 luni, aflat într-o stare vizibilă de rahitism, neîngrijire și vulnerabilitate, agresându-l prin contorsionarea urechii, lovituri aplicate cu palma şi pumnul, ridicarea forțată de la sol şi trântirea repetată de suprafețe dure, pe o durată de aproximativ 20 de minute (...)
Aceste acțiuni au provocat animalului multiple contuzii pulmonare grave, o contuzie dureroasă la nivelul bazinului și o stare de suferință acută ce, potrivit evaluării medico-veterinare, i-ar fi pus viața în pericol în lipsa intervenției de specialitate.
Faptele au avut loc într-un spațiu public, fiind însoțite de urlete de durere audibile şi persistente ale animalului şi generând tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, precum şi indignarea martorilor oculari.
În plus, inculpatul i-a amenințat cu moartea şi chiar a agresat fizic martorii care au intervenit în încercarea de salva cățelul", se arată în materialul întocmit de procurori.