Antena 3 CNN Actualitate Locale Un urs a devastat un magazin din Băile Tuşnad, iar altul a fost surprins în faţa primăriei

Un urs a devastat un magazin din Băile Tuşnad, iar altul a fost surprins în faţa primăriei

Un urs a devastat un magazin din Băile Tuşnad, iar altul a fost surprins în faţa primăriei, noaptea trecută, după ce jandarmii au primit mai multe apeluri la 112.

o_1f8cb4ohe65j1qht1lajj0ls2b.jpg
Sursa foto: Jandarmeria Harghita
de Alin Tarnovschi    |    17 Iun 2021   •   09:47

Un urs a spart uşa unui magazin şi apoi a devastat totul în interior, în timp ce un altul a fost surprins în faţa Primăriei Băile Tuşnad, noaptea trecută, după ce oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul jandarmilor.

Potrivit IJJ Harghita, primul apel a fost primit la 112 la ora 23.26 și a fost făcut de către o femeie care anunța prezența unui urs în interiorul unei pensiuni din orașul Băile Tușnad.

La fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie, care însă nu a mai găsit ursul. Animalul sălbatic a provocat stricăciuni, fiind mai mult decât probabil în căutare de hrană.

Al doilea apel a fost făcut la aproximativ o oră după miezul nopții, un bărbat semnalând prezența unui urs în fața primăriei din aceeași localitate.

"Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, ieri, 16 iunie, la ora 23:26, a fost făcut de către o femeie care ne anunța despre prezența unui urs în interiorul unei pensiuni de pe strada Bradului din orașul Băile Tușnad. La fața locului a fost trimis de îndată un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad, care însă nu a mai găsit ursul acolo. Animalul sălbatic a provocat stricăciuni, fiind mai mult decât probabil în căutare de hrană.

Al doilea apel a fost făcut la aproximativ o oră după miezul nopții, un bărbat semnalându-ne prezența unui urs în fața primăriei din aceeași localitate. Din cele relatate de către apelant ursul a spart ușa unui magazin, intrând în interior.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil  a ajuns în scurt timp la pe strada Oltului și a îndepărtat din locul unde fusese semnalat doar un urs,  o ursoaică cu 3 pui. Continuându-și patrularea, echipajul de jandarmerie a mai observat urși pe străzile din localitate și aceștia fiind îndepărtați înspre zona împădurită.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în oraș pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent și au fost anunțate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, cu care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente.

Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Harghita.

×
Subiecte în articol: Băile Tușnad Jandarmeria Harghita
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close