Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără și-a aprins o țigară electronică într-un avion, imediat după ce a decolat de la Iași | Piloții au fost nevoiți să aterizeze

O tânără și-a aprins o țigară electronică într-un avion, imediat după ce a decolat de la Iași | Piloții au fost nevoiți să aterizeze

O tânără de 17 ani a reușit să creeze un scandal pe Aeroportul din Iași, după ce și-a aprins o țigară electronică și a refuzat să o stingă. Enervat de situație, pilotul a anulat zborul.

O tânără și-a aprins o țigară electronică într-un avion, imediat după ce a decolat de la Iași | Piloții au fost nevoiți să aterizeze
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    03 Oct 2022   •   22:54

Incidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 11:50, la un zbor Wizz Air cu destinația Tel Aviv.

Imediat după decolarea de la sol, însoțitorii de bord au surprins-o pe o tânără de 17 ani cu țigara electronică aprinsă.

Pilotul a fost informat imediat și a întors de urgență avionul. Regulamentele de aviație nu permit zborul cu obiecte ce pot provoca un incendiu.

"Wizz Air confirmă că un pasager al zborului W6 3689 de la Iași la Tel Aviv de pe 2 octombrie a fost surprins fumând. Echipajul de cabină a gestionat situația așa cum este instruit și, odată ce aeronava a ajuns în poziția de parcare, a încercat să debarce pasagerul. Rudele persoanei aflate la bord au devenit agresive fizic și verbal.

Pasagerii indisciplinați au fost predați Poliției. Ca urmare a acestor evenimente, zborul a fost anulat din rațiuni operaționale. Pasagerii afectați au fost informați despre situație și li s-a oferit un zbor alternativ, în funcție de disponibilitate, rambursarea completă sau 120% din tariful achitat, sub formă de credit de companie.

Pasagerii care au solicitat au primit și cazare. Siguranța și securitatea sunt prioritățile noastre principale, iar compania aeriană are toleranță zero în ceea ce privește comportamentul abuziv față de pasagerii și personalul săi. Wizz Air le reamintește pasagerilor că fumatul nu este permis la bord", au transmis reprezentanții companiei, citați de observatornews.ro.

Adolescenta a fost dată jos din avion, dar partenerii săi de zbor au continuat să facă scandal, iar pilotul a decis să anuleze zborul.

Peste 200 de persoane au fost afectate de gestul nefiresc al tinerei.

"În data de 02.10.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au fost solicitați, prin intermediul turnului de control, de către comandantul unei aeronave, care a decolat în direcţia Tel-Aviv, să intervină la bordul acesteia deoarece un pasager nu ascultă indicaţiile membrilor de echipaj.   

Căpitanul a luat decizia revenirii avionului la sol, întrucât o persoană de sex feminin, cetăţean israelian în vârstă de 17 ani, a manifestat un comportament necorespunzător ignorând indicaţiile membrilor de echipaj privind interzicerea fumatului la bordul aeronavei. 

Ca urmare a deciziei căpitanului privind debarcarea persoanei în cauză, alţi doi tineri aflaţi în avion au devenind recalcitranţi, manifestând reacţii nejustificate. Astfel, un cetăţean israelian, în vârstă de 20 de ani, a proliferat injurii şi ameninţări la adresa membrilor echipajului, iar un cetăţean american, în vârstă de 17 ani, a manifestat un comportament recalcitrant la adresa autorităţilor.

Având în vedere comportamentul persoanelor în cauză, căpitanul a considerat că nu poate efectua zborul în condiţii de siguranţă, sens în care a luat decizia anulării zborului către Tel-Aviv.

Pe timpul procedurii de debarcare reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au intervenit, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi şi al Brigăzii Antitero SRI Direcţia Iaşi, pentru calmarea situaţiei si debarcarea pasagerilor din aeronavă în ordine .

În conformitate cu prevederile legale în domeniu (Legea 21/2020 privind Codul aerian), poliţiştii de frontieră au sancţionat contravenţional cetăţeanul israelian în vârstă de 20 de ani, care a adresat injurii şi ameninţări membrilor echipajului, cu suma de 4.000 lei pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau verbală asupra unei persoane aflate in perimetrul unui aeroport (art. 126, lit. x) coroborat art. 127 lit. a).

Celelalte două persoane, care au manifestat comportament neadecvat, au fost sancţionate contravenţional pentru încălcarea prevederilor legale privind fumatul în spaţii publice, în cazul tinerei care a fumat la bordul aeronavei, precum şi pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice pentru cetăţeanul american", au transmis reprezentanții Poliției.

×
Subiecte în articol: tigara electronica avion Iași
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close