Antena 3 CNN Actualitate Mihai Gâdea, interviu cu Richard Quest: "Oamenii sunt speranţă! Uitaţi-vă în jurul vostru!"

Mihai Gâdea, interviu cu Richard Quest: "Oamenii sunt speranţă! Uitaţi-vă în jurul vostru!"

Într-un interviu exclusiv pentru Mihai Gâdea, jurnalistul CNN Richard Quest a explicat că, în ciuda faptului că exemplele sunt tot mai puţine, există încă speranţă de oameni care pot oferi la fel de mult devotament precum Regina Elisabeta a II-a.

Mihai Gâdea, interviu cu Richard Quest: "Oamenii sunt speranţă! Uitaţi-vă în jurul vostru!"
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Sep 2022   •   16:00

Mihai Gâdea: Înregistrăm acest interviu înaintea înmormântării Reginei.

Richard Quest: Pot să vă spun în ce priveşte înmormântarea Reginei. Mai întâi de toate, moartea Majestăţii Sale a fost tristă, dar nu este tragică. Nu este tragică. Era o femeie în vârstă de 96 de ani care a trăit o viaţă excelentă, o viaţă de serviciu şi datorie.

Mihai Gâdea: Dar îţi voi spune altceva. În aceste zile, ne-am concentrat pe viaţa Majestăţii Sale şi am văzut acolo ce a însemnat să trăieşti prin puterea exemplului, ce înseamnă să ai pe cineva care oferă speranţă fără ca măcar, câteodată, să zică ceva. Şi acum, ne uităm la liderii noştri şi nu găsim o altă persoană ca Majestatea Sa.

Richard Quest: Absolut. O generaţie diferită. O eră diferită, vremuri diferite. Dar va fi cineva.

Mihai Gâdea: Va fi?

Richard Quest: Da. Nu fii aşa pesimist. Timpul va aduce omul potrivit, un bărbat sau o femeie. Când elevii sunt gata, soseşte şi profesorul. Vor fi oameni, sunt oameni care fac treabă bună. Poate nu toţi politicienii. Dar asta a fost frumuseţea Reginei. Era întotdeauna acolo. În sensul în care nu a fost un politician care azi e şi mâine nu mai e. Era un simţ al datoriei care nu mai e la modă astăzi. Ştii acea replică? Îmi dedic viaţa, fie că va fi lungă sau scurtă, să fiu în slujba dumneavoastră. Câţi dintre noi dedică mai mult de cinci minute unui anumit lucru?

Mihai Gâdea: Şi trăind o viaţă pe acea poziţie, în acel fel. Noi nu suntem capabili să trăim jumătate de zi. Dacă suntem în căutarea speranţei în aceste zile, dacă vrem să găsim luminiţa de la capătul tunelului, de unde vine această lumină?

Richard Quest: Bineînţeles că există. Nu fii aşa pesimist.

Mihai Gâdea: Nu sunt pesimist, vreau să te forţez să îmi dai ceva.

Richard Quest: Ce ai vrea să îţi ofer?

Mihai Gâdea: Speranţă.

Richard Quest: Vrei speranţă. Îţi spun eu despre speranţă. Speranţă sunt oamenii care în această seară se duc să o vadă pe Regină. Pentru că cel mai uşor lucru din lume este să nu faci nimic. Aceasta este atitudinea pentru mulţi dintre noi, dar oamenii nu fac asta. Vin să o vadă pe Regină. Tinerii ies şi fac lucruri. Vrei speranţă? Îţi dau eu speranţă. Telefonul meu, un telefon obişnuit. Când am crescut eu nu exista.

Vrei speranţă? Uită-te doar la modul în care oamenii s-au adunat în jurul Ucrainei. Uită-te la oamenii din Ucraina.

Vrei speranţă? Uită-te la modul în care am tratat pandemia. Dacă v-aş fi spus oricăruia dintre voi că veţi lucra de acasă cu o tehnologie pe care nu aţi mai folosit-o vreodată şi că veţi încerca de fapt să vă prindeţi cum să vă trăiţi viaţa şi înfuriindu-vă în timp ce faceţi asta din cauza stresului şi a tensiunii.

Dacă ţi-aş fi spus acum patru ani că lumea se va închide dar că tot vom reuşi să mergem la muncă şi că vom inventa un mod complet nou de a lucra de acasă, ai fi spus că sunt nebun.

Deci, dacă vrei speranţă, domnule, tot ce trebuie să faci este să te uiţi în jurul tău!

×
Subiecte în articol: Mihai Gâdea richard quest
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close