Antena 3 CNN Actualitate Nicușor Dan, replică acidă pentru Traian Băsescu

Nicușor Dan, replică acidă pentru Traian Băsescu

Nicușor Dan, replică acidă pentru Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Facebook
23 Oct 2016   •   15:07

Președintele USR Nicușor Dan dă o replică acidă lui Traian Băsescu, după ce acesta a acuzat USR-ul că este „parte sau beneficiară a unei conspirații a serviciilor care ar scoate la pensie “politicienii cu experiență”. 

„Traian Băsescu a preluat și el narațiunea domnilor Victor Ponta și Sebastian Ghita și a acuzat Uniunea Salvați România că este parte sau beneficiară a unei conspirații a serviciilor care ar scoate la pensie “politicienii cu experiență”. O alianță bizară a unor oameni aflați la sfârșitul carierei politice și care au mimat ani de zile lupta politică, dar care au patronat în perfectă armonie rețele de corupție transpartinice.
Astfel de declarații sunt parțial amuzante. Sunt în aceeași măsură grave. Pentru că ele nu urmăresc, în realitate, discreditarea USR. Nici nu ar avea cum, declarațiile sunt complet ridicole. Urmăresc însă altceva: să discrediteze lupta anticorupție prin sugestia că DNA lucrează în beneficiul unui partid politic.
Trebuie să ne amintim tot timpul: ca și atunci când mimau lupta politică și astăzi, când se luptă cu DNA, nu fac altceva decât să-și urmărească interesele personale. În urmă cu câțiva ani era vorba de putere și bani obținuți prin corupție, astăzi e vorba de încercarea de a scăpa de dosare penale și de responsabilitatea în fața legii. Asta este “experiența” pe care vor s-o perpetueze”, scrie Nicușor Dan, pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Nicușor Dan
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close